Astăzi Bursa de Valori București deschide ședința de tranzacționare pe plus. La ora 10 și 50 de minute indicele principal BET era în creștere cu 0,96%, BET-NG cu 1,93% iar BET-FI era în scădere cu 0,74%. Lichiditatea medie zilnică ajunge la 105 milioane de lei, iar capitalizarea pe segmentul principal de piață este de 191 de miliarde de lei.
Povestea de ieri pe plan local s-a încheiat cu o creștere de 2,46% pentru Romgaz. OMV Petrom, al doilea cel mai mare producător din piață, a încheiat pe minus 0,2%. Volumele au fost scăzute, iar mișcările generale nesemnificative.
Trecem la bursele americane, care au închis pe minus ședința de ieri. Dow Jones și-a pierdut 0,71% din valoare, S&P 500 scade cu 1,15%, iar Nasdaq scade cu 1,87%.
În piața commodities semnalele sunt mixte. Petrolul crește cu 0,63%, gazele RBOB cu 1,07%, în timp ce păcura ULSD scade cu 0,22%. Dacă ne uităm la metalele prețioase, aurul este pe plus 0,02%, argintul 0,06% și cuprul se apreciază cu 0,47%.
Am discutat subiectul cu Paul Maior, președinte Invest Club.
“Trebuie să urmărim cum vor raporta companiile în perioada următoare, mai exact trimestrul 2, semestrul 1 pentru că economia, din punctul meu de vedere, deocamdată nu dă semne foarte, foarte mari de îngrijorare. Mai mult mă interesează să văd ce se va întâmpla în America în perioada următoare.”, a povestit Paul Maior, președinte Invest Club.