- Teraplast deschide seria raportărilor financiare pe T4/2022
- Venitul a crescut cu 16% an/an, profitul e în scădere cu 64%
- Acțiunile UiPath au un salt de 40% de la minimul istoric din 4 nov. 2022
A început sezonul raportărilor la BVB. Teraplast are al doilea cel mai bun an din istorie, după nivelurile record din 2021. Cifră de afaceri: plus 16%, până la 711 mil. lei. Profitul a fost în scădere cu 64% în 2022, până la 15,4 mil. lei. Evoluție determinată în mare parte de investițiile realizate. Teraplast a devenit cel mai mare procesator de polimeri din Centrul si Estul Europei.
La capitolul companii românești pe piețe internaționale: UiPath. Prețul acțiunilor primului unicorn de la noi ajuns pe Wall Street se apreciază cu 40% de la minimul istoric din 4 noiembrie 2022. Capitalizarea crește cu 2 mld. $ în trei luni de tranzacționare, până la 8 mld. $.
În aceeași perioadă, Nasdaq s-a apreciat cu 11%, S&P 500 cu 8%, iar incidele BET cu aproape 12%. Astăzi, BVB a deschis pe plus. La ora 13 și 45 de minute, BET se aprecia cu 0,55%
Am discutat subiectul cu Cristian Istrătescu, investitor BVB.
“Eu zic că nu e nicio surpriză cum a raportat Teraplast. Și evoluția prețului de astăzi arată că este la o ușoară scădere și nici nu sunt volume atât de mari, adică nu se așteptau investitorii mari la surprize. Acum dacă ne uităm la profit de 15 milioane de lei la o capitalizare de 1,3 miliarde, are un per de aproape 90, adică până și Tesla este extrem de ieftină raportat la cât are Teraplast, deci profitul este foarte mic. Însă, trebuie să ținem cont de faptul că Teraplast a fost puternic impactată de contextul de anul trecut, numai extra-ul de dobândă este de vreo 8 milioane, deci s-a dus direct din profitabilitate.”, a povestit Cristian Istrătescu, investitor BVB.