Blackrock cumpără Global Infrastructure Partners pentru 12,5 miliarde de dolari

Blackrock, cel mai mare fond de investiții de pe planetă, cu peste 10.000 de miliarde de dolari, active administrate anunță achiziția privată a Global Infrastructure Partners, în valoare de 12,5 miliarde de dolari.

Este cea mai mare achiziție a Blackrock, din ultimii 15 ani, după cea a Barclays din 2019.

Pentru a achiziționa GIP, BlackRock va plăti 3 miliarde de dolari cash și 12 milioane de acțiuni proprii, în valoare de aproximativ 9,5 miliarde de dolari pe baza prețului de închidere de joi.

GIP este deținută majoritar de șase parteneri fondatori ai săi, care vor deveni, în mod colectiv, printre cei mai mari acționari ai BlackRock prin achiziționarea a aproximativ 8% din acțiunile în circulație, potrivit WSJ.

https://media.alephbusiness.ro//2024/01/BLACKROCK-CUMPARA-GIP.mp4

Prin GIP, BlackRock achiziționează un administrator de fonduri de infrastructură cu aproximativ 100 de miliarde de dolari în administrare și venituri combinate de 80 de miliarde de dolari de la companiile din portofoliul său.

Tranzacția ar trebui să se încheie în al doilea sau al treilea trimestru, după care BlackRock va crea o divizie distinctă Global Infrastructure Partners, care va combina firma achiziționată cu echipele de infrastructură existente la BlackRock.

Compania spune că noua afacere va fi a doua cea mai mare companie de administrarea activelor în domeniul infrastructurii la nivel global, cu peste 150 de miliarde de dolari în active gestionate, după Macquarie Infrastructure.

“Infrastructura este una dintre cele mai interesante oportunități de investiții pe termen lung, în condițiile în care o serie de schimbări structurale remodelează economia globală”, a declarat CEO-ul BlackRock, Larry Fink, într-un comunicat.

Într-o notă adresată angajaților, BlackRock a anunțat în același timp o reorganizare pe care o numește “cea mai mare transformare din ultimii 15 ani”.Și a început asta prin a concedia aproximativ 600 de persoane, adică 3% din angajații globali, pentru “realocarea resurselor”.

Compania a publicat și raportul pentru trimestrul 4.

Valoarea activelor sale administrate a crescut la 10.000 de miliarde de dolari, în creștere de la aproximativ 9.100 de miliarde de dolari cu trei luni mai devreme și aproximativ la egalitate cu cel mai mare total înregistrat vreodată în 2021.

Activele au fost stimulate de creșterea piețelor și de intrările de 96 de miliarde de dolari ale investitorilor în produsele firmei.

Câștigul pe acțiune de 9,15 dolari a depășit suma de 8,73 dolari așteptată de analiștii chestionați de FactSet. Venitul operațional a urcat cu 8% față de anul precedent, iar veniturile au crescut cu 7%.

La închiderea de vineri, o acțiune Blackrock era cotată la 799,6$, după o creștere de 0,88%.

Exit mobile version