Analiză XTB: Investiţiile în sectorul bancar sub presiunea tensiunilor de la Credit Suisse.
„Credit Suisee se luptă să supravieţuiască, dar, totuşi, riscul unui eveniment de tip Lehman Brothers este limitat. În schimb, Credit Suisse ar putea să nu fie singura instituţie potenţial aflată în dificultate, avertizează Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
Credit Suisse (CS) se luptă, zilele acestea, nu pentru expansiune globală, ci pentru continuitatea funcţionării sale, şi se pare că restructurări serioase sunt necesare pentru a merge înainte.
Acţiunile CS au pierdut 48,9% anul acesta, până pe 17 octombrie, pe bursa elveţiană. E o performanţă mult inferioară indicelui bursier, care a pierdut 18,5%, sau sectorului bancar al ţării.
UBS a pierdut „doar” 11%, iar cele mai multe bănci cantonale au reuşit să fie pe plus anul acesta. Astfel, indicele sectorial pentru bănci SPI ICB Supersector Banks 8300 are un randament pozitiv de 5,4%, incluzând dividendele, de la începutul anului până pe 17 octombrie.
Banca a suferit lovituri importante, şi de capital şi de imagine, în urma scandalului fondului Archegos, în 2021, înregistrând pierderi de 5 mld. Euro, peste jumătate din valoarea totală pierdută de mai multe bănci în urma prăbuşirii acestuia.
Banca, în postura de creditor al Greensill, a acumulat alte pierderi de 1,6 mld. de franci elveţieni, la care se adaugă 475 milioane de dolari plătite ca amendă şi 200 milioane de dolari ştergerea datoriei suverane în urma scandalului obligaţiunilor Mozambicului („tuna bonds”).
În plus, ecoul erorilor din timpul perioadei de boom pre-2008, cu vânzări de titluri construite pornind de la credite ipotecare, se aude, încă, după mai bine de un deceniu.
Luni, banca a ajuns la un acord de 495 mil. de dolari pentru pierderile produse investitorilor de produsele sale MBS (instrumente asociate creditelor ipotecare) din piaţa imobiliară. Acestea au adus pierderi masive investitorilor în timpul crizei financiare.
Dintr-un anume punct de vedere, este o victorie pentru bancă, dacă ne gândim că, la debutul procesului, autorităţile din SUA cereau daune de 3 mld. de dolari, dar sumele se tot adaugă la o factură deja foarte ridicată.
Anul trecut banca mai plătise 600 de mil. de dolari pentru a închide un proces cu MBIA pe tema acestor instrumente.
O instituţie financiară operează cu două tipuri de capital, cel financiar, şi cel de încredere, iar pentru Credit Suisse ambele au fost erodate secvenţial, dar cu un efect cumulativ semnificativ, în ultimii ani.
Presiunea a devenit suficient de mare încât, din motive de încredere, anumite fonduri şi-au cerut înapoi, în septembrie, acţiunile pe care le împrumutaseră, prin intermediul băncii, pentru a fi vândute în lipsă.
În mod indirect, clienţii au semnalat că vor să mute operaţiunile prin care obţin venituri suplimentare de pe urma acţiunilor deţinute, de obicei, pe termen mai lung, înspre alte direcţii.
Necazurile băncii nu au venit singure: autorităţile americane au pornit o nouă investigaţie pentru a afla dacă instituţia a ajutat cetăţeni americani să îşi ascundă veniturile, la 8 ani după ce a plătit o amendă pe aceeaşi temă.
Axel Lehmann, preşedintele consiliului de administraţie, care a preluat postul în ianuarie, a recunoscut că anul trecut a fost cel mai slab din istoria de 166 de ani a băncii, dar a promis un plan comprehensiv ce ar urma să fie anunţat pe 27 octombrie.
În acelaşi timp, a vorbit de atingerea unui nivel între 13 şi 14% pentru rata fondurilor proprii de rang 1 (CET1), care întruneau în iunie această condiţie, dar, în urma pierderilor ulterioare, nu mai este sigur că este validată în continuare.
Cerinţele de capital ale băncilor au devenit mai stricte după criza financiară, fiind la 10% potrivit regulilor din Elveţia.
Goldman Sachs, care concurează cu CS pe segmentul de bancă de investiţii, dar şi altele, a estimat că banca va avea nevoie, în 2024, de un capital suplimentar de 8 mld. de dolari.
Pe termen scurt, ar putea fi nevoie de cel puţin 4 mld. de dolari, iar banca deja are planuri pentru a obţine lichiditate.
Se ia în considerare împărţirea în 3 a diviziei de investment banking, vânzarea diviziei din SUA sau lichidarea unor active precum participaţii în operatorul bursei elveţiene, SIX.
Banca are participaţii în diferite entităţi, între care o firmă de servicii pentru industria fondurilor, cu sediul în Spania, două bănci specializate, divizia de wealth management din America Latină, cu active şi credite date de peste 100 mld. dolari, şi ar putea vinde chiar faimosul hotel Savoy din Zurich, care ar aduce cash de 400 mil. sau, după unele estimări, 500 de mil. de franci.
Dacă toate acestea nu ar fi de ajuns, se poate lua în considerare o nouă infuzie de capital, explică analistul XTB România.
Investitorii urmăresc cu mare atenţie acţiunile băncii, dar şi instrumentele de tip credit default swap (CDS-uri) care oferă protecţie cumpărătorilor la intrarea în default, ca indicatori ai şanselor de succes al programului de redresare.
Riscul unui eveniment de tip Lehman Brothers este limitat, în prezent, iar ultimele sesiuni au adus o scădere de la 331 pe 13 oct. la 267 de puncte pe 17 pentru CDS pe 5 ani, indicând speranţe că banca va face rost de suficient capital încât să evite un scenariu periculos.
Prezenţa globală, întrepătrunderea prin tranzacţii şi active cu un număr ridicat de alte instituţii ridică miza Credit Suisse, care are relevanţă pentru sistemul financiar global.
Autoritatea Bancară Europeană a atras atenţia asupra riscului în creştere pentru portofoliile băncilor, în condiţiile în care piaţa imobiliară a crescut în 2021, cu potenţial de supraîncălzire, iar mediul economic s-a deteriorat apoi abrupt.
Băncile au oferit credite garantate cu proprietăţi imobiliare de 4,1 trilioane de Euro, sau aproximativ o treime din totalul creditelor pentru gospodării şi companii non-financiare.
Cu dobânzile în creştere, deteriorări aşteptate ale calităţii portofoliilor de credite şi crize precum cea din Marea Britanie (unde recent, totuşi intervenţiile şi anunţurile recente au mai temperat din preocupări) investitorii în domeniul bancar sunt ţinuţi în tensiune.
În vremuri pline de provocări, Credit Suisse ar putea să nu fie singura instituţie potenţial aflată în dificultate.
Preşedintele JPMorgan a avertizat că, de obicei, într-un mediu ca cel actual, mai pot apărea „surprize”, opinie împărtăşită de fostul premier britanic Gordon Brown. Riscurile nu sunt de neglijat.
Pentru Credit Suisse, costul „salvării” modului de funcţionare ar putea fi mare pentru acţionari, dar, mulţumită unor reglementări mai stricte în privinţa capitalului şi a altor măsuri luate după criza financiară, în lipsa altor pierderi neprevăzute, se poate întrezări o cale, lungă şi dificilă, e drept, spre depăşirea ameninţărilor existenţiale, se mai arată în analiza XTB România.