Fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci rusești: “Mi-am dat seama că Rusia, ca ţară, nu mai există”

Fondatorul uneia dintre cele mai mari bănci din Rusia, Oleg Tinkov, l-a denunţat pe preşedintele Vladimir Putin în primul său interviu de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie, şi a declarat că ar putea fi în pericol fizic, relatează The Guardian.

“Mi-am dat seama că Rusia, ca ţară, nu mai există”, a declarat Tinkov pentru New York Times, într-o locaţie confidenţială, dar a prezis că Putin va rămâne la putere mult timp. “Am crezut că regimul Putin era rău. Dar, desigur, nu aveam nicio idee că va lua o asemenea amploare catastrofală”.

În vârstă de 54 de ani, Tinkov a ţinut prima pagină a ziarelor în aprilie, când a adus unele dintre cele mai puternice critici ale unui rus la adresa acţiunii militare a Kremlinului, scriind într-o postare pe Instagram că 90% dintre ruşi erau “împotriva acestui război” şi numind forţele Rusiei o “armată de rahat”.

“Şi cum poate fi bună armata, dacă tot restul în ţară este de rahat şi împotmolit în nepotism, linguşire şi servilism?”, a scris el.

În interviul de duminică, el a declarat că multe dintre cunoştinţele sale din elita afacerilor şi a guvernului i-au spus în privat că sunt de acord cu el, “dar tuturor le este frică”.

El a mai spus că a fost forţat de Kremlin să îşi vândă participaţia sa de 35% din banca pe care a fondat-o, Tinkoff, unui miliardar rus din industria minieră, pentru un preţ cu mult sub valoarea acesteia. “Vânzarea incendiară” a avut loc săptămâna trecută, a spus Tinkov. “A fost ca o luare de ostateci – iei ceea ce ţi se oferă”.

Tinkov a mai spus că şi-a angajat gărzi de corp după ce prieteni cu contacte în serviciile de securitate ruseşti i-au spus că ar trebui să se teamă pentru viaţa sa.

Exit mobile version