UPDATE: Elon Musk îl va intervieva pe Donald Trump

Candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, anunță pe X că va fi intervievat de Elon Musk. Interviul fostului președinte cu Musk vine după ce candidatul democrat la președinție și vicepreședinte Kamala Harris, îl alege pe guvernatorul statului Minnesota, Tim Walz ca partener de candidatură, scrie CNBC.

Rossman nu mai cumpără mașini electrice de la Tesla

Gigantul european al farmaciilor, Rossmann, anunță că nu va mai cumpăra EV-uri Tesla, pentru flota sa, din cauza sprijinul politic pro-Trump al CEO-ului Elon Musk.

Rossmann declară că decizia s-a „bazat pe incompatibilitatea dintre declarațiile CEO-ului Tesla, Elon Musk, și valorile pe care Tesla le reprezintă cu produsele sale”.

„Elon Musk nu face un secret din sprijinul său pentru Donald Trump”, spune Raoul Rossmann, purtătorul de cuvânt al companiei. „Trump a descris în mod repetat schimbările climatice ca pe o farsă – această atitudine este în contrast puternic cu misiunea Tesla de a contribui la protecția mediului prin producția de mașini electrice.”

Musk îl susține pe Trump

După luni de critici la adresa mașinilor electrice și a inițiativelor administrației Biden de a le promova, Donald Trump își schimbă poziția. Fostul președinte, care are o condamnare penală, spune că este „total pentru” mașinile electrice și spune că sunt „incredibile”.

Trump recunoaște că s-a simțit obligat să accepte EV-urile în urma sprijinului lui Musk pentru campania sa, scrie Business Insider. La un meeting din Georgia, candidatul la președenția Statelor Unite transmite publicului susținerea sa pentru mașinile electrice dar amintește de importanța menținerii opțiunilor pentru mașinile pe benzină.

Fostul președinte face o schimbare radicală

Schimbarea e una radicală în opiniile fostului președinte. De ce? În trecut, el cerea încetarea unui mandat EV inexistent și spunea că tranziția către mașinile electrice este o „escrocherie verde”. Tot atunci, el voia să oprească vânzările de EV-uri.

Ce relație au Trump și Musk

Natura tranzacțională a acestei relații cu Musk e clarificată de fostul președinte. „Sunt pentru mașinile electrice! Trebuie, pentru că, știți, Elon m-a susținut foarte puternic”, declară candidatul republican. „Deci, nu am de ales.” El spune că vede vehiculele electrice doar ca o „felie mică” a pieței auto mai largi.

Musk și-a exprimat susținerea pentru o eventuală revenire a lui Trump la președinție, în ciuda criticilor anterioare aduse la adresa EV-urilor în timpul campaniei sale. Luna trecută, Musk nega rapoartele potrivit cărora ar fi promis o donație de 45 de milioane de dolari către un super PAC menit să îl susțină pe candidatul republican, dar nu a clarificat suma donației pe care o intenționează.

Adin Ross are un cadou pentru Donald Trump: Un cybertruck

Într-o postare pe X, streamerul Adin Ross îi oferă lui fostului președinte un cybertruck împachetat cu imaginea lui după tentativa sa de asasinat.

https://media.alephbusiness.ro//2024/08/just-in-🇺🇸-streamer-adin-ross-gifts-donald-trump-a-cybertruck-wrapped-with-the-image-of-him-standing-after-his-assassination-attempt.tiktoksss.app-tiktok-downloader.mp4

sursa: X/watcherguru

Exit mobile version