Guvernul schimbă regulile privind publicitatea politică. Banii de campanie trebuie să provină exclusiv din bugetul destinat finanţării partidelor politice

Deputatul PNL Pavel Popescu citeste motiunea de cenzura intitulata "Ajunge! Guvernul Dragnea-Dancila, rusinea Romaniei" , luni, 17 decembrie 2018, in plenul Parlamentului. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

„Concret, pe durata campaniei electorale alegerilor pentru preşedintele României din anul 2025, actorii politici asigură publicarea, împreună cu fiecare material publicitar politic, a următoarelor informaţii. O indicaţie că este vorba despre un material publicitar politic. Identitatea sponsorului materialului publicitar politic respectiv, adică numele, adresă de e-mail şi dacă este publică o adresă poştală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta îşi are sediul”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Care a fost scopul materialului publicitar politic?

Mihai Constantin precizează că trebuie menţionat că materialul publicitar politic a făcut obiectul unor tehnici de vizare a unui public ţintă sau de distribuire a materialelor publicitare.

„E vorba de acei algoritmi care, calibraţi în funcţie de interesul unui diseminator de mesaje, se întâmplă marketing în scop comercial asta de ani, bune zile, să fie ţintit şi o anumită categorie socioprofesională din cadrul corpului de cetăţeni cu drept de vot. Ei bine, dacă există o astfel de prelucrare, acest lucru trebuie precizat odată cu difuzarea materialului respectiv. De asemenea, este obligatorie o menţiune că sumele cheltuite pentru pregătirea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea sau difuzarea materialului publicitar politic provin exclusiv din sumele permise de legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale republicate cu modificările şi completările ulterioare. După caz, mai trebuie făcută o menţiune că materialul publicitar politic a făcut obiectul unei promovări electorale sau a unei promovări electorale plătite. Aceste dispoziţii se aplică şi pentru orice promovare, distribuire, postare sau editarea unor materiale publicate politic pe platforme online, pe platforme online foarte mari, pe motoare de căutare online sau alte reţele de socializare”, precizează el.

Potrivit acestuia, detalierea modului de promovare, distribuire, postare sau editarea materialelor publicitare politice se vor stabili prin hotărârile subsecvente emise de Autoritate Electorală Permanentă şi se vor regăsi centralizate într-un ghid al finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale ale României din anul 2025, care va fi publicat în timp util.

Ce mai spune Mihai Constantin?

„Vă readuc aminte, perioada electorală, nu campanie electorală, va începe pe 18 februarie 2025. Încălcarea dispoziţiilor, acestea menţionate mai devreme, constituie contravenţie dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată potrivit legii infracţiune şi contravenţia se sancţionează cu amendă de la 15.000 de lei la 50.000 de lei. Mai trebuie spus că există în derulare şi va fi reglat mai intens, să spunem, între perioada electorală şi un mecanism de monitorizare a materialelor care vor fi publicate pe reţelele sociale, aceste sesizări care pot veni şi din afara sistemului de monitorizare, aceste petiţii, aceste reclamaţii, cum vreţi să le numiţi, trebuie depuse la birourile electorale centrale sau la birouri electoral central, de fapt, şi ele trebuie sesizate şi puse pe circuit imediat pentru a fi verificate prin instrumente specifice de securitate cibernetică, dacă este cazul”, încheie Constantin.

Exit mobile version