Ce se alege de România? Sergiu Neguț, cofondator FintechOS și vicepreşedinte RBL: „Noi credem că succesul economic al României s-a făcut dătorită integrării euroatlantice”

Mediul de afaceri se așteaptă la o perioadă de neliniște când vine vorba de fiscalitatea anului 2025. Chiar dacă deficitul e în aer, inflația e cea mai mare din UE, datoria publică are record după record, suntem în anul cu cinci runde de alegeri, așa că am primit asigurări că nu vin măriri de taxe și impozite.
Dar corecţiile vin de la anul, la fel și decontul.

Mediul de afaceri și patronatele din România nu își pun mari speranțe în măsurile fiscale pe care viitorul Guvern le va implementa anul viitor. În timp ce majorarea TVA pare improbabilă, există îngrijorări în legătură cu modificări ce ar putea afecta dividendele, veniturile și impozitarea muncii.

În ceea ce privește situația bugetară și guvernarea, Sergiu Neguț atrage atenția asupra dezechilibrului financiar major: „Vorbim de un deficit de 7,9% din PIB estimat la sfârșitul anului, dar probabil va fi peste 8%. Intrăm cu un buget ultra-debalansat în 2025, iar ajustările fiscale importante vor deveni necesare cel mai târziu din trimestrul al doilea.”, spune Neguț pentru Aleph Business.

Neguț spune că structura parlamentară va fi decisivă în formarea guvernului și implementarea unor reforme urgente. Totodată, lipsa unui pact politic și social complică adoptarea unor măsuri coerente. „Pentru a stabiliza bugetul, avem nevoie de un pact social și politic. Rezultatul alegerilor de ieri nu arată că ne îndreptăm spre o astfel de situație.”

Care sunt prioritățile sectorului privat?

În cadrul conferinței Rethink, Romanian Business Leaders prezintă un plan de guvernare în șapte puncte pentru sprijinirea mediului privat. Sergiu Neguț detaliază cele mai importante priorități:

1.Continuarea parcursului euroatlantic al României: „Credem că succesul economic al României din ultimele două decenii se datorează integrării euroatlantice. Viitorul nostru trebuie să includă integrarea completă în Schengen și continuarea procesului de aderare la OECD.” Obiectivele impun reforme structurale care ar putea face economia mai rezilientă.

2.Accelerarea digitalizării: „România rămâne în urmă la digitalizare. Este esențial să modernizăm ANAF pentru a crește colectarea taxelor și să ne aliniem la noile paradigme digitale.” Într-un context global dominat de inteligența artificială, dezvoltarea infrastructurii digitale devine esențială.

3.Reforma educației: „Doar printr-o educație bazată pe gândire critică și formarea unor indivizi autonomi putem sprijini creșterea economică pe termen lung.”

4.Predictibilitatea fiscală: „Predictibilitate fiscală pentru noi înseamnă păstrarea cotei unice. Păstrarea cotei unice înseamnă că toți plătim taxe la fel, așa încât eforturile noastre să fie, nu cum să găsim noi un debușeu creat acum ca să plătim taxe mai puțin, ci doar să ne facem treaba să producem mai multă valoare pe care să plătim taxe.”

Exit mobile version