Ce îşi asumă Ministerul Energiei prin programul de guvernare? Se formează o infrastructură de rezervă de capacitate, subvenţionată, care să funcţioneze în perioade excepţionale sau de stare de alertă. Dar mai întâi trebuie construite unităţi noi care să acopere consumul de acum

Programul de guvernare al Ministerului Energiei prevede conservarea anumitor exploatări de lignit, huilă și antracit de pe teritoriul României, cu scopul de a le utiliza în situații excepționale (stare de urgență, război, criză energetică, etc.), scrie ZF.

Aceste resurse vor fi parte dintr-o infrastructură de rezervă critică națională, subvenționată de stat, pentru a răspunde nevoilor energetice ale țării în condiții de criză.

Ce proiecte strategice vrea să implementeze Guvernul în domeniul energetic?

Guvernul are în plan investiții în infrastructura de transport și distribuție a energiei

Se vor realiza investiții majore în infrastructura de transport al energiei electrice, cu scopul de a dubla capacitatea de schimburi transfrontaliere de energie electrică până în 2030, ce ating 7000 MW, prin investiții în cadrul Transelectrica (7 miliarde lei din fonduri proprii și 2,8 miliarde lei din fonduri europene).

Guvernul vrea să dezvolte rețelele de gaze și independență energetică

Un buget de 500 milioane de euro va fi dedicat extinderii rețelelor de gaze, iar până în 2027, România va deveni complet independentă de importurile de gaze naturale.

Acest obiectiv va fi susținut de noi capacități de exploatare a resurselor interne (inclusiv zăcământul de la Caragele).

Se vor face investiții în infrastructura de stocare a energiei electrice și gazelor naturale, ce reduc dependența de importuri și creează o rezervă strategică de energie pentru situații de urgență.

Exit mobile version