Care e efectul Trump? Ce țări impactează un posibil nou mandat al său?

Politicile lui Donald Trump ar putea avea un impcat major în câteva zeci de țări, scrie The Economist. Care face un top pentru 70 de state asupra cărora s-ar putea vedea efecte, într-un eventual nou mandat al fostului președinte. Atât la nivel economic, cât și politic. Printre cele mai afectate se pot număra Mexic, Germania, China, Japonia, Canada sau El Salvador.

Mexic, cel mai mare partener comercial al Americii, se află în fruntea listei cu un scor de 71 din 100. Reguli mai stricte de imigrare ar putea afecta milioane de mexicani care intră în America atât legal, cât și ilegal. Deficitele comerciale reprezintă o preocupare majoră pentru Trump. Deficitul cu Mexic a crescut la 152 de miliarde de dolari în 2023, în creștere cu 37% față de 2020.

Ce țări mai pot fi impactate major de mandatul lui Trump?

Alte 5 țări din America Latină se află în primele zece. Costa Rica și Panama ocupă locul al doilea, respectiv al cincilea, din cauza dependenței lor de ajutorul militar american.

Germania ocupă locul 3, cel mai sus dintre toții aliații NATO. În primul său mandat, Trump a vrut să retragă peste 12.000 de soldați americani din Germania și a criticat cheltuielile reduse ale țării pentru apărare.

Trump a purtat un război comercial cu China în primul mandat. E locul 6, cel mai sus dintre țările din Astia. Trump spunea că într-un nou mandat va aplica o taxă de 60% asupra produselor Chinei, mai scrie The Economist.

Cum ar putea sta situația în România? Dacă finanţele mondiale vor intra sub presiune din cauza întăririi dolarului şi a creşterii datoriei publice a SUA, acest lucru se va resimţi şi la Bucureşti, spune Cristian Hostiuc, director editorial, ZF.

Exit mobile version