AI Act. Europa aproba primul set de reguli pentru Inteligența Artificială

Parlamentul European aprobă miercuri AI Act, primul set de reguli de reglementare a Inteligenței Artificiale. Proiectul a fost aprobat în sesiunea de miercuri a Parlamentului, cu 523 de voturi pentru, 46 împotrivă și 49 de abțineri. EU AI Act împarte sistemele AI în categorii de risc: scăzut, mediu și ridicat. Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, descrie actul drept inovator și spune că va apăra drepturile fundamentale.

„Inteligenta Artificială face deja parte din viața noastră de zi cu zi. Acum, va face parte și din legislația noastră”, scrie Roberta Metsola pe X.

Dragoș Tudorache, europarlamentar care supraveghează negocierile UE legate de acordul AI, spune că cel mai mare obstacol rămâne aplicarea regulilor. Regulamentul intră în vigoare la sfârșitul lui mai, după ce trece verificările finale și primește aprobarea Consiliului European.

Când intră în vigoare AI Act

Implementarea începe în 2025. UE încearcă să țină pasul cu impactul evoluțiilor tehnologice asupra consumatorilor. Săptămâna trecută, Uniunea introducea o legislație de referință în materie de concurență, menită să încetinească giganții americani din tech.

În conformitate cu Legea piețelor digitale, UE poate reprima practicile anticoncurențiale ale marilor companii tehnologice și le poate obliga să-și deschidă servicii în sectoare în care poziția lor dominantă nu permite firmelor mai mici să aibă liberă alegere a utilizatorilor.

5 firme sunt vizate: Amazon, Apple, Meta, Microsoft și Bytedance. Îngrijorările legate de folosirea abuzivă a noilor tehnologii cresc, pe fondul investițiilor masive pe care Microsoft, Amazon, Google și Nvidia le fac în sfera A.I.

Exit mobile version