- Bitget: 93% dintre respondenți au auzit de criptomonede.
- Peste 40% dintre respondenți investesc deja în cripto.
- 20% dintre reprezentanții Gen Z și Alpha vor pensia în cripto.
- 78% cred în alte metode de economisire pentru pensie.
- 78,8% dintre tineri nu au cercetat niciodată sistemele de pensii.
- 23,52% nu consideră economisirea pentru pensie o prioritate.
- 61,83% spun că ideal e să economisești înainte de 25 de ani.
- Eșantion Bitget: sondaje online, sondaje pe rețele sociale și telegram bots.
- Baza de date include 34.382 de chestionare completate integral.
- 48,55% provin de la respondenți din Generațiile Z și Alpha.
Generațiile Z și Alpha au o perspectivă diferită asupra sistemului de pensii, ceea ce face ca modelul tradițional să fie irelevant. Tinerii caută soluții moderne, cum ar fi pensiile prin criptomonede, ceea ce reflectă încrederea lor în tehnologie, arată un raport Bitget.
Pensiile tradiționale, cândva considerate esențiale pentru securitatea financiară, își pierd acum atractivitatea, potrivit raportului, iar 20% din reprezentanții generației Z și Alpha sunt dispuși să primească pensii în criptomonede.
Mulți tineri respondenti au o lipsă clară de cunoștințe și de încredere în sistemele tradiționale de pensii.
Dintre respondenți, 20% nu au cunoștințe despre sistemul de pensii, 73% dintre ei recunosc că nu au înțeles foarte bine modul în care funcționează fondurile de pensii tradiționale, și 78% spun că au o încredere mai mare în opțiunile alternative de economii pentru pensii, comparativ cu formulele tradiționale de pensii.
Ce spune Marius Stanciu, partener, BSA, pentru Aleph Business?
„Eu, fiind milenial, mă simt așa undeva la mijloc. N-am prins nici perioada de dinainte, dar nici pe aceasta nouă până la capăt. E clar că probabil peste câteva generații concepte precum, nu știu, numerar sau bani vor fi foarte diferite. S-ar putea să părem așa în preistorie.
Noi asistăm la o schimbare a paradigmei în acest moment, adică probabil fondurile de pensii sau fondurile de investiții care investesc în partea de pensii vor trebui să se adapteze și să investească în criptoactive pentru că va fi cererea aceasta din partea clientelei. Oamenii vor vrea să aibă o pensie care să fie garantată și prin criptoactive, precum Bitcoin”, spune Stanciu.
„Acum e clar că se schimbă și paradigma. Până acum, pensia a însemnat că statul, pe principiul solidarității, dă generațiilor actuale de pensionari pe baza banilor pe care generațiile viitoare de pensionari le contribuie. Practic, asistăm la schimbarea acestui sistem. Se consideră că investiția în criptoactive, ca investiția în orice alt asset, este suficientă pentru a garanta banii de pensie.
Nu știu dacă va fi chiar așa pentru că cred că trebuie și oarecare educație financiară care să vină la pachet cu această dorință a generației Z, și anume, trebuie să acceptăm faptul că investiția în criptoactive, ca orice altă investiție de altfel, poate să dea randamente foarte bune, dar în același timp poate să cauzeze și pierderi”, adaugă el.
„Ori, un sistem de pensii care să fie bazat în exclusivitate pe investiții, de exemplu cum este în State în acest moment, prezinta anumite riscuri. Ne aducem aminte de 2008 când, odată cu căderea Lehman Brothers, o serie de fonduri de pensii au dispărut efectiv și americanii au rămas fără fondurile pe care le aveau”, conchide Marius Stanciu.
