Gabriela Horga propune direcții strategice pentru piața de capital din România

Gabriela Horga, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), vorbește La ZF Piața de Capital despre importanța implementării Strategiei Naționale pentru piața de capital. Strategia, aprobată printr-o hotărâre de guvern, are ca obiectiv principal dezvoltarea pieței de capital românești.

Ce spune Gabriela Horga?

„Vedem multe portofolii mici, investitorii de retail fiind încurajaţi de facilităţile fiscale, de debirocratizare şi de simplificarea accesului la bursă. Educaţia financiară are un rol foarte important, trebuie să înţelegem cum investim, ce este un intermediar, de exemplu.”, spune Gabriela Horga pentru ZF.

Creşterea numărului de investitori la BVB este influenţată pozitiv în ultimul an de nivelul de impozitare a deţinerilor, cu 1% şi 3%, de procedura de reţinere la sursă şi eliminarea plăţii contribuţiilor de sănătate pe câştiguri. Un rol important l-au avut, în opinia Gabrielei Horga, şi modificările aduse Legii 24, care au crescut gradul de transparenţă pentru investitori, în linie cu cerinţele de la nivel european.

„Din punct de vedere al supravegherii, când aceste obligaţii de transparenţă nu sunt respectate, trebuie să venim cu sancţiuni, pentru a scădea numărul emitenţilor care nu respectă legislaţia. Amenzile sunt proporţionale cu fapta, sancţiunile în piaţa de capital cresc pe măsură ce emitentul este avertizat mai des.”

Strategia ASF pentru piaţa de capital prevede, printre altele, creşterea gradului de supraveghere, care se reflectă în scăderea numărului emitenţilor care nu raportează rezultatele financiare în termenul legal.

În ceea ce priveşte provocările, vicepreşedintele Autorităţii pune pe primul loc activităţile neautorizate, în condiţiile în care peste 40% dintre petiţiile primite raportează înşelăciuni, promisiuni de randament foarte mari, investiţii care nu există, intermediari care nu există.

„Fiind fapte penale, ASF nu le poate sancţiona, ci le transmite mai departe spre poliţie. Noi emitem alerte, facem educaţie financiară şi putem solicita furnizorilor de reţele să blocheze accesul la siteuri false.”

O zonă pe care ASF ar vrea să vadă o creştere a lichidităţii este piaţa AeRO, de care fondurile de pensii, foarte active la BVB, nu sunt foarte interesate deocamdată.

„Lichiditatea pe AeRO va creşte odată ce piaţa va fi mai ordonată, când vom merge mai mult spre IMM-uri. Nevoile de raportare sunt absolut necesare acolo pentru a creşte încrederea investitorilor. Fondurile de pensii nu sunt foarte interesate de piaţa AeRO, dar când apar companii atractive, această piaţă creşte. Încrederea investitorilor este foarte importantă şi ea depinde şi de transparenţa companiilor”, a mai spus Gabriela Horga.

Exit mobile version