- Fini: Selecțiile de management în companiile de stat sunt mimate, iar criteriile de performanță sunt aranjate pentru bonusuri, nu rezultate.
- Fini: Partidele controlează companiile de stat pentru a dirija contracte către „clanuri” de firme, inclusiv multinaționale.
- Fini: Statul refuză reformele reale, preferând să piardă bani europeni decât să renunțe la controlul politic asupra companiilor de stat.
George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi head-hunteri de pe piaţa românească, şi care de mai bine de zece ani recrutează directori sau membri în consilii de administraţii ale companiilor de stat, s-a „detonat” săptămâna trecută la emisiunea ZF Live, unde explică cum se fac recutările în conducerile companiilor de stat: selecţia finală este o farsă, dacă nu iese cine trebuie se refac licitaţiile de selecţie, partidele, prin intermediul acţionarilor din acte – ministerele, fac orice pentru a-şi impune oamenii, pe stat, adică pe acţionar, nu-l interesează criteriile de performanţă sau situaţia companiei, conducătorii îşi fac propriii indicatori de performanţă pe care să-i îndeplinească cu orice preţ, inclusiv cu preţul pierderilor companiei, numai să ia bonusurile, clauzele de reziliere de contracte sunt extrem de bănoase încât au devenit o operaţiune în sine, spune Cristian Hostiuc, director-editorial, ZF.
Partidele de la guvernare sau chiar partidele parlamentare îşi alocă companiile unde să-şi pună oamenii şi de acolo începe efectiv devalizarea.
Toţi liderii politici, mai mari sau mai mici, toţi miniştrii, mai vechi, mai noi, mai influenţi sau mai puţin influenţi, invocă public interesul naţional în companiile de stat, dar în realitate sunt parte din acest proces de devalizare continuă a companiilor de stat.
Au scăpat cât de cât companiile de stat listate la Bursă, acolo unde mai există o oarecare obligaţie de transparenţă prin rezultatele raportate trimestrial, prin rapoartele anuale, prin faptul că mai există acţionari pe lângă stat, care mai participă la adunările generale ale acţionarilor şi mai pun întrebări, sau prin faptul că scot la iveală anumite situaţii din cadrul acestor companii.
În schimb, în companiile de stat închise, acolo unde instituţiile de stat – ministere, SGG etc. – sunt singurii acţionari, este o devalizare de sus până jos.
Bătaia este pe furnizorii de produse şi servicii, de la pază, facility management, mentenanţă, copiatoare, hârtie, benzină, până la cele mai bănoase afaceri, cele din IT.
Digitalizarea nu înseamnă altceva decât cumpărarea unor produse şi servicii din IT extrem de scumpe, după care să urmeze contractele de mentenanţă, care se întind pe decenii şi sunt ultra bănoase.
În spatele liderilor vizibili ai partidelor se află „clanuri” întregi de companii care se bat pe aceste contracte. Inclusiv multinaţionalele sunt parte în aceste contracte.
Managementul companiilor de stat, selecţia independentă – teoretic – a directorilor, a membrilor consiliilor de administraţie, este un subiect atât de puternic pentru partide încât în guvernarea Ciucă-Ciolacu, adică PSD-PNL, cele două guverne mai degrabă au preferat să rateze 800 de milioane de euro, una dintre tranşele din PNRR, decât să facă o selecţie independentă în managementul companiilor de stat care să nu fie afectată de conflictul de interese.
Partidele, cei care sunt sau cei care au fost la Palatul Victoria în prima şi a doua linie, au lăsat ca România să piardă bani europeni și au preferat mai degrabă să ajungem în situaţia în care, acum, premierul Bolojan să mărească taxele şi impozitele.
Pe acţionar, adică pe stat, adică pe guvern, adică pe minister, adică pe cei responsabili din cadrul guvernului şi al ministerelor, pe nimeni nu interesează ce se întâmplă în companiile de stat atâta timp cât sunt „vaci de muls”, atâta timp cât clanurile partidelor pot extrage bani.
Dacă pe premier, pe un ministru, pe un secretar de stat nu-l interesează ce se întâmplă într-o companie de stat, de ce l-ar interesa pe cel care este selectat şi numit să conducă compania de stat? El ştie că se duce acolo să facă bani pentru el şi pentru cei care l-au numit.
George Butunoiu spune la ZF Live că dacă un manager poate să câştige personal, la o companie de stat, jumătate de milion de euro, salariu plus bonus, nu are nicio ezitare să lase compania să piardă 20 de milioane de euro, de exemplu.
Ce vrea să spună Butunoiu este că aceşti manageri puşi în frunte de partide nu au nicio ezitare să lase companiile de stat să se prăbuşească dacă pot să extragă ceva din asta.
În fiecare an guvernul, indiferent de cine este la putere, injectează miliarde şi miliarde de lei în companiile de stat cu pierderi, iar pe partea cealaltă banii sunt scoşi prin contracte de livrări de produse şi servicii, prin contracte de mandat etc.. Şi dacă o companie de stat este pe profit, se întâmplă la fel.
Atâta timp cât companiile de stat rămân cu un singur acţionar, de stat, devalizarea este la ordinea zilei. De aceea există o împotrivire feroce în a lista companiile de stat la Bursă, proces prin care această devalizare instituţională s-ar mai reduce.
Mai bine să pierdem câteva sute de milioane de euro, dacă nu chiar miliarde, decât Guvernul să forţeze listarea companiilor de stat la Bursă.
Forţa nevăzută din spatele partidelor este mult mai puternică decât orice.
Pot să crească taxele şi impozitele şi mai mult, numai să nu se atingă nimeni de companiile de stat, unde se injectează miliarde de lei în fiecare an prin toate formele – bani direcţi, credite, garanţii etc..
Nu ştiu de ce George Butunoiu s-a „detonat” în a explica public ce înseamnă selecţia managementului în companiile de stat, ce înseamnă conducerea comaniilor de stat, dar aşa am aflat şi noi oficial ce se întâmplă la vârful companiilor de stat.
Când mai auziţi un ministru, un lider politic mai mare sau mai mic bătându-se în piept cu “interesul naţional” în companiile de stat, să ştiţi că acolo se devalizează cel mai mult.