- Fini: Percepțiile diferite asupra situației economice reflectă izolarea în „bulele” profesionale și sociale, iar mulți nu leagă cheltuielile guvernamentale de efectele financiare reale asupra țării.
- Fini: Criza financiară post-alegeri declanșează o tensiune majoră între sectorul bugetar, afectat de reduceri și restructurări, și sectorul privat, perceput acum ca sursa principală de resurse.
- Fini: Rezistența sistemului bugetar la reforme și restructurări adâncește conflictul politic și social, iar viitorul relației dintre sectorul public și cel privat rămâne incert, cu potențiale costuri mari pentru toți.
Şansa mea este că interacţionez cu destul de multă lume, diversă, din toate categoriile socio-profesionale – antreprenori şi mari şi mici, oameni de afaceri, bancheri, IT-işti, consultanţi, avocaţi, miniştri, secretari de stat, directori în instituţiile publice, bugetari etc, spune Cristian Hostiuc, director-editorial, ZF.
Fiecare vede ce se întâmplă în jurul lui în funcţie de ce face, în funcţie de unde lucrează, pentru cine lucrează, vede lucrurile în funcţie de bula şi locul în care se află.
Care e percepția asupra stabilității economice?
Până la finele anului trecut, aproape toată lumea – şi din sectorul privat şi de la stat – crede că lucrurile merg înainte aşa cum mergeau până atunci. Trec alegerile şi viaţa, businessul, economia îşi reiau cursul de dinainte. Toată lumea înţelege că sunt alegeri şi că e normal ca guvernul, partidele să promită ceva ce nu poate fi realizat şi să arunce cu bani în dreapta şi în stânga.
Pentru unii, banii care se aruncă când vin alegerile reprezintă o oportunitate pe care o au o dată la patru ani de a câştiga bani mulţi.
Care e iluzia banilor disponibili?
Guvernul, până la urmă statul, aşa cum este denumit generic, nu dă nicio impresie că nu mai are bani, că banii sunt pe terminate, sunt ceva discuţii legate de taxe, salariile cresc – la stat le creşte guvernul, iar în sectorul privat companiile sunt nevoite să crească salariile pentru a ţine pasul cu piaţa muncii -, importurile duduie, inflaţia nu este o problemă, chiar dimpotrivă, creşterile de preţuri ajută businessul companiilor, Isărescu are grijă de cursul valutar, iar băncile sunt vinovate că nu dau credite şi că dobânzile la credite sunt mari.
Nimeni nu face vreo legătură între cât cheltuie guvernul, cât cheltuie Ciucă şi cât cheltuie Ciolacu, nimeni nu face vreo legătură între deficit şi dobânzile la care se împrumută guvernul, nimeni nu face vreo legătură între dobânzile pe care le oferă Ministerul Finanţelor, dobânzile pe care băncile le dau la depozite şi dobânzile care sunt la credite, bancherii sunt nişte cămătari care distrug companiile, businessul şi economia.
Care e lipsa conexiunii între cheltuieli și efecte?
Aproape nimeni nu face vreo legătură între ceea ce se cheamă astăzi dezmăţul bugetar al lui Ciolacu şi situaţia în care ajung finanţele publice, guvernul, statul, România.
Organizaţiile patronale – Concordia – cer celor aflaţi la putere să nu mărească taxele şi să reducă cheltuielile statului înainte să ia orice altă decizie. Dar atâta timp cât guvernul are bani, atâta timp cât se plătesc facturile, atâta timp cât se angajează cheltuieli de către administraţia locală şi centrală – vedem noi când se vor plăti lucrările -, toată lumea nu are niciun motiv să se plângă prea mult.
Cum arată sectorul bugetar în fața realității?
În sectorul bugetar salariile şi sporurile merg fără probleme, salariile şi pensiile cresc pentru că Ciolacu nu dă de la el ci de la alţii, nici nu mai contează că banii sunt luaţi cu împrumut cu dobânzi mari (oricum, lumea nu cuantifică prea mult nivelul dobânzilor), atâta timp cât sunt.
Din păcate, finalul anului 2024, cu alegerile care au loc şi cu rezultatul total neaşteptat, dă lumea peste cap şi dintr-odată totul începe să crape.
Se prăbușește încrederea?
Companiile se sperie, opresc investiţiile şi angajările, băncile ridică nivelul de risc, banii devin şi mai scumpi şi nu se mai găsesc aşa de uşor, guvernul începe să aibă probleme în a se împrumuta, dintr-odată toată lumea descoperă situaţia financiară dezastruoasă în care se află statul. Deficitul bugetar foarte mare, coroborat cu schimbarea socială şi a opţiunilor politice, pun România pe o listă roşie, de alertă, peste tot în lume, în frunte cu pieţele financiare care împrumută România.
Toată lumea descoperă că guvernul nu mai are bani şi că trebuie să mărească taxele (în campania electorală, Nicuşor Dan ne dă în scris că nu va creşte TVA-ul!!!), chiar să introducă altele noi şi că trebuie să mai reducă din cheltuieli.
Care e schimbarea de paradigmă?
Dacă până atunci doar cei din sectorul privat cer reducerea cheltuielilor statului, când vine noul guvern, Bolojan, şi pune pe masă reducerea reală a unor cheltuieli bugetare, de la stat, de toate felurile, lucrurile se schimbă radical.
Eliminarea unor sporuri, perspectiva reducerii numărului de angajaţi la stat, reducerea unor salarii în instituţii de stat, desfiinţarea unor instituţii de stat, schimbarea sistemului de pensii speciale, tăierea programelor de investiţii la nivel local, adică din banii administraţiei locale, schimbă atitudinea sectorului bugetar, care începe să ridice baricade.
Bolojan e inamicul sistemului
Dintr-odată, premierul Bolojan este inamicul tuturor, partidele din coaliţie – PSD, PNL, USR, UDMR – vor să se spele pe mâini şi să spună că ei nu au de-a face cu ceea ce face Bolojan, iar tot statul, efectiv, se ridică împotriva celui de la Palatul Victoria.
După mai mult de un deceniu de linişte, când salariile cresc fără probleme şi nu se pune problema unor restructurări la stat, acum situaţia se schimbă: toată lumea este sau vrea să iasă în stradă, toată lumea ameninţă cu procesele orice decizie a guvernului de a tăia sporuri, de a da oameni afară, de a reduce cheltuielile etc.
Care e realitatea legală?
Chiar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, relatează din propria experienţă de prim-ministru, din anul 2000, cât de imposibil este să faci restructurări la stat, să dai oameni afară, pentru că totul este prins şi apărat de legi pe care nu poţi să le schimbi peste noapte.
Care e comparația cu perioada Băsescu?
În aceste condiţii, chiar putem spune că Traian Băsescu, hulitul preşedinte, este chiar un salvator al bugetului, al finanţelor statului atunci când, peste noapte, în 2010, taie salariile în sectorul bugetar uniform, la toată lumea, cu 25%, şi măreşte TVA-ul de la 20% la 24%. Atunci guvernul are nevoie să reducă cheltuielile cu 1 miliard de euro, nu ca acum, când are nevoie să acopere o gaură de peste 10 miliarde de euro, gaură care nu prea se închide nici cu măsurile fiscale de acum.
Care e tensiunea între stat și privat?
Confruntaţi cu perspectiva unor restructurări la stat, cu perspectiva reală a reducerii veniturilor prin eliminarea sporurilor şi a beneficiilor, cei care lucrează la stat încep să pună întrebări, încep să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă: de ce trebuie să ni se taie veniturile, de ce trebuie să renunţăm noi la ceea ce avem acum, de ce Bolojan, care lucrează la stat, vine către noi, noi credem că este de-al nostru, de ce statul nu mai are bani, de ce băncile nu mai împrumută statul, de ce guvernul nu majorează taxele şi impozitele la companii, de ce guvernul nu ia bani de la bănci, care sunt nişte cămătari, uite ce profituri am citit că au, de ce trebuie să plătim noi, unde este Europa, de ce trebuie să le dăm bani la ucraineni.
Cum arată schimbarea raportului de forțe?
Înainte banii sunt peste tot, nu reprezintă o problemă, iar acum, cel puţin afirmaţia că statul nu mai are bani, dar sectorul privat are bani, schimbă modul de gândire al unei destul de importante categorii sociale din societate.
Dacă înainte sectorul privat arată cu degetul la sectorul de stat că are prea mulţi bani, că înghite foarte mulţi bani şi că nu produce nimic, acum sectorul bugetar îşi îndreaptă pumnul către sectorul privat ca locul de unde statul trebuie să găsească banii pe care nu îi are şi de care are nevoie.
Care e concluzia?
Să vedem unde va duce această luptă de clasă – sectorul bugetar versus sectorul privat şi invers – şi care vor fi pierderile de război pe care toată lumea le va plăti.