- Malta, Austria și Slovenia conduc topul celor mai mari rate de satisfacție în relațiile personale, conform datelor Eurostat.
- Bulgaria raportează cea mai scăzută rată de satisfacție în relațiile personale, cu o rată medie de 6,0.
În 2022, oamenii din UE indică un nivel ridicat de satisfacție în relațiile lor personale. Medie atunci era de 7,8 pe o scară de la 0 (deloc satisfăcător) la 10 (complet satisfăcător). Este o scădere ușoară față de 7,9 în 2018, conform datelor Eurostat.
Malta, Austria și Slovenia sunt pe primele locuri, toate cu o rată de satisfacție de 8,6. La celălalt capăt al spectrului, Bulgaria raportează cea mai scăzută rată, cu o medie de 6,0, urmată de Croația (7,2) și Grecia (7,3). Discrepanțele scot în evidență diversitatea experienței sociale în Europa.
Satisfacție în funcție de gen și vârstă
În general, femeile au raportat un nivel ușor mai ridicat de satisfacție (7,9) în relațiile lor personale, comparativ cu bărbații (7,8).
Pe categorii de vârstă, tinerii cu vârsta între 16-24 de ani arată cel mai mare grad de mulțumire, cu o rată de 8,1. Aceștia au fost urmați de cei cu vârsta între 25-34 de ani, cu o rată de 8,0. Cea mai scăzută rată de satisfacție a fost la categoria de vârstă 50-64 de ani (7,7). Rezultatele sugerează că satisfacția relațională scade ușor odată cu înaintarea în vârstă.
Contează tipul de gospodărie
Gospodăriile cu copii dependenți raportează cele mai ridicate niveluri de satisfacție cu relațiile personale, cu o medie de 7,7. Rata gospodăriilor formate din dou adulți e de 7,6, în timp ce gospodăriile formate dintr-un singur adult au cea mai scăzută rată, de 7,4. Pare că prezența copiilor și structura gospodăriei pot influența percepția asupra relațiilor personale.
Cum o duce România?
România nu se plânge, cu medie de 7,8 pe o scară de la 0 la 10. Rezultatele arată că românii acordă importanță vieții sociale și familiale, iar relațiile interpersonale ajută la bunăstarea și fericirea lor.
În ansamblu, datele arată că România este una dintre țările europene în care oamenii se simt cei mai împliniți din punct de vedere social și emoțional.