CEO-ul Meta Mark Zuckerberg sau reptilianul, așa cum l-au poreclit unii internauți, este mai sensibil decât ar putea să creadă criticii lui. Despre această latură a sa a vorbit în timpul unui podcast cu expertul în software Lex Fridman. Mark are un ritual de seară cu cele două fiice ale sale, Maxima și August, numit “Goodnight Things”.
“Discut cu Maxima și August despre cele mai importante lucruri în viață. Ce vreau să își amintească? Și ce vreau să le rămână în minte atunci când cresc? Sănătate, ai mereu grijă de tine și menține-te într-o formă bună. Iubește-ți prietenii și familia. Al treilea, poate, este puțin diferit, dar este ceva ce te entuziasmează legat de viitorul tău.”, a povestit Mark Zuckerberg, CEO Meta.
De la a conduce o companie care a încheiat anul 2021 cu venituri totale de 117 miliarde de dolari, la a fi un tată înțelept nu e cale lungă. Iar cel mai important este să ai o perspectivă de viitor, spune Mark.
“Lumea este un spațiu dificil. Pentru a o naviga trebuie să avem o perspectivă de viitor. Că e vorba de a construi ochelari VR în viitor sau despre a-mi celebra aniversarea de 10 ani cu soția. Oamenii trebuie să aibă o perspectivă de viitor. Pentru fete este în general vorba de “vreau să o văd pe mama dimineața”. Este esențial.”, a mai spus Mark Zuckerberg, CEO Meta.
Mark Zuckerberg vine cu un sfat și pentru noua generație. “Ai grijă ce oameni păstrezi lângă tine pentru că vei deveni ca ei.”. O filozofie pe care CEO-ul Meta o folosește inclusiv atunci când primește un nou candidat în companie.
“Voi angaja pe cineva să lucreze pentru mine dacă mă văd pe mine lucrând pentru el. Nu neapărat că vreau să le cedez compania, îmi place ce fac. Dar, într-un univers paralel, dacă era compania lor și eu aș fi avut nevoie de un loc de muncă, aș fi fericit să lucrez pentru ei?”, a mai povestit Mark Zuckerberg, CEO Meta.