- BofA: Gen Z și Milenialii nu se mai uită la burse, ci la colecții.
- Cei cu vârsta de peste 44 de ani preferă investițiile tradiționale.
- Tinerii preferă vinurile, ceasurile, bijuteriile și mașinile de colecție.
Sunt generația de colecție. Gen Z și Milenialii nu se mai uită la investiții tradiționale. Când le spui despre acțiuni și obligațiuni, îți răspund că-s plictisiți, arată un studiu Bank of America.
Preferă mașinile clasice, ceasurile de colecție, vinurile și bijuteriile vintage, spune BofA. Vorbim despre respondenți care au cel puțin 3 milioane de dolari la activ. Sunt 94% dintr-un eșantion de 1.000 de respondenți care aleg să colecționeze.
Dacă te uiți la alte generații, interesul pentru astfel de obiecte scade odată cu înaintarea în vârstă.
Să te uiți la înțelepți sau la noile generații?
Cum investesc tinerii și pe ce criterii?
Tinerii vor să fie unici, în principal, apoi vine partea cu randamentele din viitor. Vorbim despre un sfert dintre ei care au de gând să doneze ce au acumulat în viitor. 72% dintre cei cu vârsta sub 43 de ani sunt „sceptici” în ceea ce privește investițiile exclusiv în active tradiționale.
28% dintre cei de peste 44 de ani preferă să-și țină averea în acțiuni și obligațiuni.
Sunt cele mai bogte două generații din istorie. Paradigma e alta acum. Tinerii au mai mulți bani decât părinții și bunicii lor, care au acumulat pe parcursul vieții.
Dacă ni se pare cum că piața bunurilor de lux are o perioadă proastă, să ne pregătim de o ascensiune, din nou. Până în 2030, generația Z va genera până la 30% dintre achizițiile de pe piața de lux, în timp ce milenialii vor avea o pondere de 50%- 55%, arată Bain&Co.
Gen Z și millenials evaluează mai bine economia SUA decât cei mai în vârstă
Tinerii evaluează mai bine economia SUA decât cei mai în vârstă. Semn de optimism, semn că sunt mai deschiși să cheltuie pe ce au ei chef. Spun că economia merge excelent. E la fel și raportat la economia globală. Dar, când se raportează la sănătatea lor financială, au păreri similare.
Atât tinerii cât și cei mai în vârstă iau în calcul inflația, PIB-ul și performanța S&P500.
42% dintre bogați se așteaptă la o scădere a inflației, 33% văd o menținere și 25% se așteaptă la o creștere .
48% cred că PIB-ul din SUA va crește tot cu 1,3%, 36% așteaptă o creștere și doar 16% văd o scădere.
63% văd o creștere a S&P 500 în 2025, 27% stagnare și doar 10% cred într-o scădere o scădere.
Ce repere au generațiile tinere?
Ceasurile Cartier sunt reper pentru tineri. Milenialii preferă modelul Panthère, cu estetică old money, vintage. Gen Z merg pe Baignoire vintage.
Oricum, estetica e cam aceeași. Ori la costum old money, ori baggy clothes, cu sneakers scumpi în ediție limitată
Și, pentru doamne, gențile Birkin, pe care le și poartă, le și colecționează. În 5 ani, o astfel de geantă se va dubla ca preț, la resell, estimează OpenLuxury. Tinerii aleg gențile în pofida aurului Au fost genți de 30.000 de dolari care s-au vândut și cu 450.000 $.