Am rămas la acelaşi nivel de educație financiară ca în Al Doilea Război Mondial, sau teama de război naşte inevitabil o panică incontrolabilă?
În septembrie 1939, autoritățile din România îndemnau populația să nu cumpere alimente în exces. Comercianții care au umflat prețurile au fost sancționați. Prețurile au fost plafonate. „Nu faceţi cumpărături exagerate“, transmitea Primăriei Capitalei pe 4 septembrie 1939, în ziarul Timpul.
După mai bine de 80 de ani, se întâmplă acelaşi lucru. Ne înghesuim să facem provizii. De la benzină, la ulei și făină. “Îi rog pe români să nu se lase atraşi în spirala informaţiilor alarmiste“, spunea ministrul agriculturii pe 12 martie 2022.
Există numeroase asemănări între situaţia actuală din Ucraina şi ce scriau ziarele româneşti după ce Polonia a fost invadată de Germania. Deşi multe s-au schimbat, comportamentul irațional rămâne acelaşi.
Care ar putea fi explicațiile? Am discutat subiectul cu Adrian Negrescu, consultant fiscal.
“Istoria se repetă, din păcate, inclusiv istoria economică se repetă. Ceea ce s-a întâmplat atunci se va întâmpla, din păcate, probabil și acum, adică această criză alimentară spre care ne îndreptăm ca urmare a comportamentului consumatorilor, ca urmare a problemelor de aprovizionare, a războiului, a inflației. Sunt atât de multe similitudini cu ce se întâmpla atunci încât te întrebi oare ce s-a schimbat între timp. Pentru români, mai nimic. Și de ce vă spun acest lucru? Pentru că la fel de prost trăiam atunci cum trăim și acum. Bineînțeles, la alte dimensiuni. Dar nivelul de sărăcie este tot la fel perceput de către populație ca și atunci.”, a declarat Adrian Negrescu, consultant fiscal.