Noi măsuri de relaxare de la 1 august: Festivaluri cu 75.000 de persoane şi activităţi culturale, artistice şi de divertisment în spaţii deschise cu 2.500 de persoane.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o hotărâre care prevede noi măsuri de relaxare a restricţiilor de la 1 august.
CNSU propune ca, începând din 1 august, activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este cuprinsă între 2 şi 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt vaccinaţi, cu 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
În cazul în care incidenţa cazurilor de Covid din localitate este mai mică de 1 la mie, se permite desfăşurarea, în aceleaşi condiţii, a activităţilor culturale, artistice şi de divertisment în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane.
„Activităţile se pot organiza şi desfăşura în toate localităţile indiferent de rata cumulată a incidenţei la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se mai arată în hotărâre.
De asemenea, se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă din 1 august cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa din localitate este între 2 şi 3 la mie şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
În cazul în care incidenţa este mai mică de 2 la mie, la evenimentele private pot participa maxim 200 de persoane în spaţii deschise sau 150 de persoane în spaţii închise.
„Se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), să fie permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 şi dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia
cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2”, se mai arată în decizie.
În cazul în care incidenţa în localitate este mai mică de 2 se permite participarea la evenimente private a maximum 400 de persoane în interior, în aceleaşi condiţii.
În ceea ce priveşte competiţiile sportive, se propune să fie permisă participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minim 1 m între persoane, dacă incidenţa este între 2 şi 3 la mie şi toţi participanţii sunt vaccinaţi, au rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ al unui test antigen
rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
În cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 se permite participarea la competiţiile sportive organizate în spaţii închise sau deschise până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului.
„Organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARSCoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, mai arată CNSU.
De asemenea, se propune ca organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior şi 200 în exterior, cu respectarea măsurilor de distanţare şi obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa este între 2 şi 3 la mie, iar în cazul în care aceasta este sub 2 să fie permisă participarea unui număr de maximum 250 de persoane în interior şi 300 în exterior.
„Se propune, începând cu data de 01.08.2021, desfăşurarea activităţii din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la capacitatea maximă dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea la activităţile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare”, se mai arată în hotărâre.