Ce au în comun, la nivel geopolitic, pandemia, criza climatică şi războiul? Răspunsul poate fi China

Şocul pandemiei, acum şocul războiului. Şi înainte de asta, şocul climatic. Pot veni toate odată fără să aibă legătură între ele?

Ce curenţi subterani geopolitici s-au modificat, ce s-a schimbat în lume, ce dezechilibre s-au acumulat atât de repede încât nu se mai pot acoperi decât prin aceste şocuri teribile?

Sorin Pîslaru, redactor-șef la Ziarul Financiar, scrie că un răspuns la aceste întrebări – ce au în comun pandemia, clima şi războiul – poate fi China.

“Eu mi-am pus această problemă – ce s-a întâmplat în structura exporturilor Rusiei în ultimele decenii? Ca să vedem dacă ei și-ar putea permite această tăiere aproape la zero a legăturilor de business cu Occidentul, cu lumea anglo-saxonă, cum reprezentăm noi spațiul Euro-Atlantic.

Și am găsit aceste date care ne arată că, într-adevăr, creșterea economică a Chinei este excepțională. Ei și-au majorat de 42 de ori PIB-ul în ultimii 30 de ani. S-au bazat inclusiv pe resursele din Rusia, resurse energetice în primul rând. Rusia este ca un uriaș rezervor de petrol și de minereuri al lumii, ca să spunem așa. Iată pe ce se bazează exporturile Rusiei în 2019 și în următorii doi ani fără îndoială. Petrol și produse petroliere – aproape jumătate, cărbune, grâu și așa mai departe.

Economia chineză a ajuns să reprezinte, pentru exporturile Rusiei, o pondere de 15% față de 5% în 2000. Mai interesantă este, însă, în afara ponderii, creșterea. Exporturile Rusiei în China au crescut în valoare de la 5 miliarde de dolari în 2000 la 60 de miliarde de dolari acum, în prezent. Deci au crescut de 12 ori, de 3 ori mai repede decât au crescut exporturile Rusiei în aceeași perioadă.”, a declarat Sorin Pîslaru, redactor-șef la Ziarul Financiar.

Exit mobile version