Prețul mediu al unui apartament vechi cu trei camere a trecut pentru prima dată după 2009 de pragul de 130.000 de euro și a ajuns la 130.461 de euro. Creșterea față de iulie este de 1,25%, iar față de august 2024 de 17,2% – adică aproape 20.000 de euro în plus într-un singur an. Această evoluție arată presiunea tot mai mare pe o piață cu ofertă redusă și cerere ridicată, scrie ZF.
Ce spune, Andrei Sârbu, CEO, SVN România?
Creșterea TVA de la 9% la 21% sau de la 19% la 21%, în funcție de suprafața locuinței noi, aplicată de la 1 august, a determinat mai mulți cumpărători să se orienteze spre apartamentele vechi. „Scăderea stocului de locuinţe noi finalizate duce la preţuri mai mari pe piaţa secundară, către care se direcţionează o parte din cererea existentă. Ne aşteptăm ca toamna să aducă un nivel ridicat de activitate pe acest segment”, spune Andrei Sârbu, CEO, SVN România.
Care cartiere urcă și care coboară pe harta imobiliară a Bucureștiului?
Cartierele Berceni (plus 10.000 euro), Drumul Taberei (plus 9.000 euro) și Militari (plus 6.000 euro) au avut cele mai mari creșteri de preț într-o singură lună, în timp ce zonele Unirii-Victoriei (-9.000 euro) și Dristor (-6.000 euro) au înregistrat scăderi. Cu un ritm anual de creștere care poate ajunge la 20% până la sfârșitul anului și cu un număr tot mai mic de locuințe noi disponibile, pragul de 130.000 de euro pare doar începutul unei noi perioade de scumpiri pe piața apartamentelor vechi din București.

