Preţul proprietăţilor rezidenţiale din România s-a depreciat cu 1,8%, mai puţin în marile oraşe

În trimestrul trei al anului în curs, la nivel naţional, preţul proprietăţilor rezidenţiale din România s-a depreciat cu 1,8% faţă de cele trei luni anterioare. Totuşi, în oraşe mari preţurile apartamentelor au crescut.

În trimestrul trei al anului în curs, la nivel naţional, preţul proprietăţilor rezidenţiale din România s-a depreciat cu 1,8% faţă de cele trei luni anterioare. Totuşi, în oraşe mari precum Timişoara, Braşov sau Iaşi, preţurile apartamentelor au crescut.

Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, ritmul anual de creştere a preţurilor este în continuare mai ridicat decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa la nivelul ţării fiind de 9,2%.

„Ultimele trei luni au fost marcate pe de-o parte de o revenire a tranzacţiilor după şocul războiului care a destabilizat considerabil piaţa rezidenţială în trimestrul al 2-lea, iar pe de altă parte de îngrijorările generate de creşterea costului finanţării. Dacă o parte din cumpărători au preferat să îşi amâne planurile de achiziţie, observăm aceeaşi tendinţă şi în ceea ce îi priveşte pe unii dezvoltatori – ritmul de construcţie şi de lansare de noi proiecte, desigur şi din cauza obţinerii cu întârziere a autorizaţiilor de construire în câteva oraşe mari, a scăzut. Piaţa rămâne aşadar în echilibru, raportul dintre cerere şi ofertă menţinându-se la nivelul anului 2021. Cele mai mari pieţe rezidenţiale din ţară, atât după volumul cererii, cât şi după cel al ofertei rămân Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara”, a spus Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.

Datele Imobiliare.ro prezentate în raportul Imobiliare.ro Market 360 arată că preţurile locuinţelor din România au înregistrat un trend ascendent constant în cele 7 trimestre anterioare, excepţie făcând ultimul trimestru.

Cu o valoare de 2.400 de euro pe metru pătrat, Cluj-Napoca ocupă primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri (medii) solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în principalele oraşe, înregistrând un avans nesemnificativ, de 0,2% în ultimul trimestru. Pe locul al doilea în top se situează Bucureşti, cu un preţ mediu de 1.710 de euro pe metru pătrat util şi un regres uşor, de 0,9% în ultimele trei luni. După un avans de 1,2% în T3 2022, Braşov a ajuns la o medie de 1.570 de euro pe metru pătrat util.

Pe următoarele locuri în clasamentul preţurilor din T3 2022 la apartamente se află: Constanţa (1.460 euro/mp), cu o stagnare a preţului în T3 2022, urmat de Craiova (1.460 euro/mp), care a înregistrat o depreciere a preţului în T3 2023 (-0,9%), Timişoara (1.430 euro/mp), cu o creştere de 0,8% a preţului în ultimele trei luni. În Iaşi s-a înregistrat o creştere a preţului de 1,5% (1.320 euro/mp), pe când în Oradea preţurile au crescut cu 0,2% în T3 2022, ajungând la 1.300 euro/mp. În Galaţi preţurile au crescut uşor cu 0,3% (1.070 euro/mp), pe când în Ploieşti au crescut într-un ritm uşor mai alert, de 0.6% (1.050 euro/mp). În cele din urmă, în Brăila preţurile din ultimele 3 luni au crescut cu 1% (990 euro/mp).

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, preţurile solicitare pentru proprietăţile rezidenţiale scoase la vânzare în toate oraşele analizate, au înregistrat creşteri. Cel mai semnificativ avans a avut loc în Cluj-Napoca (+22,5%), o creştere de două cifre fiind consemnată şi în celelalte centre regionale: Iaşi (+16%), Braşov (+13,9%), Craiova (+13,7%), Oradea (+13,2%) şi Brăila (+10.2%), urmate de Timişoara (+8,3%), Constanţa (+7,2%), Galaţi (+5,1%), Ploieşti (+5%) şi Bucureşti (+4,6%).

Comparând preţurile actuale cu cele practicate acum doi ani, cea mai mare diferenţă de preţ, respectiv +33,3%, poate fi observată în Cluj-Napoca, în vreme ce Braşov se situează pe poziţia secundară în clasament, cu 30,8%. Oradea ocupă poziţia a treia, cu +24,8%, în timp ce Bucureşti se află pe locul şase, cu o creştere de +18,5%.

În cel de-al treilea trimestru al anului în curs, interesul pentru achiziţia de proprietăţi rezidenţiale în marile oraşe ale ţării a consemnat o uşoară scădere faţă de anul trecut. Astfel, aproximativ 93.800 de potenţiali cumpărători au căutat apartamente şi case scoase la vânzare în cele mai mari şase oraşe ale ţării – cifră ce echivalează cu o contracţie de 1% faţă de al doilea pătrat din 2021.

În ceea ce priveşte dimensiunea pieţei din perspectiva cererii de apartamente şi case consemnate pe Imobiliare.ro, Bucureştiul se situează, în mod firesc, pe primul loc în clasament, la o distanţă considerabilă de celelalte centre regionale – 50.300 de potenţiali cumpărători. Urmează Cluj-Napoca cu 12.600 cumpărători şi Timişoara cu 8.700 cumpărători activi, apoi Iaşi (8.100 cumpărători), Braşov (7.300 cumpărători) şi Constanţa (6.800 cumpărători).

Comparativ cu perioada similară a anului precedent, oferta totală de apartamente şi case disponibile spre închiriere în cele mari centre regionale analizate a fost, în T3 2022, cu 26,7% mai scăzută – aceasta cifrându-se, mai exact, la 19.170 de oferte unice. Pe de altă parte, în topul clasamentului oraşelor cu cele mai multe proprietăţi oferite spre închiriere, se află Bucureşti (9.670 de oferte unice), aici înregistrându-se o contractare a numărului de oferte, în scădere anuală cu -29%. Pe locul secundar se află Cluj-Napoca, cu 2.940 de oferte, în scădere cu -30,7%. Scăderi ale numărului de proprietăţi listate la închiriere s-au înregistrat şi Timişoara, unde au fost publicate 2.790 de proprietăţi, în scădere cu 21,4% faţă de perioada similară a anului anterior. Pe următoarele locui în clasament se află: Iaşi, cu 1.600 de proprietăţi listate (-22%), Braşov, cu 1.100 de proprietăţi listate (-28,5%) şi Constanţa, cu 1.70 de proprietăţi (-9%).

O tendinţă generală de scădere poate fi observată şi în ceea ce priveşte numărul de noi proprietăţi de închiriat, ce s-a situat la circa 12.740 în T3 2022, echivalând cu un minus de 19,2% faţă de perioada similară din 2021. Şi în acest caz, o evoluţie descendentă poate fi observată în toate cele şase oraşe analizate, începând cu Bucureşti (-22,3%) şi continuând cu Cluj-Napoca (-20,6%), Braşov (-19,4%), Timişoara şi Iaşi (-13,4%) şi Constanţa (-9%). Numărul de oferte nou introduse pe piaţă în perioada iulie – septembrie s-a cifrat la 6.180 în Capitală, 1.650 în Timişoara, 2.180 în Cluj-Napoca, 1.140 în Iaşi, 810 în Constanţa şi 780 în Braşov.

Datele publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) şi centralizate în raportul Imobiliare.ro Market 360 relevă o tendinţă de uşoară depreciere a activităţii de tranzacţionare de pe piaţa imobiliară autohtonă – aceasta constând nu doar într-o stabilizare, comparativ cu rezultatele consemnate în 2021. Astfel, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare s-a cifrat, în septembrie 2022, la un total de 62.054 la nivel naţional.

În august au avut loc, mai exact, 58.386 de asemenea operaţiuni pe plan naţional, în timp ce în perioada similară a anului anterior, în întreaga ţară erau tranzacţionate 62.137 proprietăţi. Pe de altă parte, în iulie 2022 au fost achiziţionate 57.310 de imobile la nivelul întregii ţări; această cifră marchează o evoluţie descendentă faţă de perioada similară a anului trecut: este vorba, mai exact, despre o scădere de 4,4% la 12 luni, faţă de un total de 59.328 achiziţii.
Despre Imobiliare.ro

Exit mobile version