Cumpărarea unui apartament în marile oraşe din ţară e din ce în ce mai dificilă, chiar dacă salariile cresc. Un român cu un salariu mediu poate cumpăra un metru pătrat rezidenţial în centrul oraşului cu 2,7 salarii lunare

Prețurile imobiliarelor continuă să crească rapid în majoritatea orașelor mari din Europa și la nivel global. România se aliniază acestei tendințe, iar orașe importante, precum Capitala, ajung aproape de pragul în care locuințele devin inaccesibile pentru persoanele cu venituri medii, scrie ZF.

Care e situația în București și Cluj-Napoca?

În București, un angajat cu salariul mediu poate cumpăra un metru pătrat de locuință în centrul orașului echivalent cu aproape 2,7 salarii lunare, iar în zonele periferice cu aproximativ 1,5 salarii.

În Cluj-Napoca, situația este mai dificilă: un metru pătrat în centrul orașului costă echivalentul a trei salarii medii, iar în afara centrului circa 2,2 salarii.

Care e comparația cu alte orașe europene?

Pentru comparație, în orașe precum Berlin, Amsterdam sau Sofia, prețul unui metru pătrat rezidențial este în jur de 2,4 salarii lunare. Singura excepție similară cu Cluj-Napoca este Madrid, unde centrul orașului costă în medie 3,2 salarii lunare, ce reflectă cererea ridicată din partea cumpărătorilor străini.

Exit mobile version