Antoanela Comșa, deputy CEO, Global Vision: Lumea se mută către proiectele noi, care pot oferi mai multe lucruri. Și atunci, este clară o continuă cerere de clădiri rezidențiale

Piața construcțiilor începe anul în forță. În primul trimestru din 2025, volumul lucrărilor crește cu peste 12%, susținut de un boom în zona construcțiilor inginerești, unde creșterea ajunge la 19%. Clădirile rezidențiale urcă cu 11%, în ciuda scăderii din martie.

Surpriza vine însă din zona reparațiilor capitale, unde lucrările cresc cu peste 60% față de începutul anului trecut. Este o revenire de formă sau o schimbare de fond? Ce semnale primesc dezvoltatorii și cât rezistă cererea într-un climat economic tensionat?

Ce spune Antoanela Comșa, deputy CEO, Global Vision?

„Cerere există. Discutam, după alegeri, acum, cu colegi din breaslă care erau foarte fericiți, pentru că, dacă înainte de alegeri, telefoanele nu prea mai sunau, după alegeri luni, chiar și astăzi, telefoanele au început să sune din nou, există iarăși cerere de vizionări pentru apartamente. Cererea este susținută. Trebuie să înțelegem că, cel puțin, în orașele mari, lumea are tendința să se mute din zonele unde nu există dezvoltată infrastructura, unde nu există industrii, unde nu au joburi bine plătite, către marile orașe. Și atunci, în aceste orașe, cererea continuă în ritm crescut. Să nu uităm, iarăși, că avem clădiri învechite, să nu uităm că trăim în apartamente mici, realizate în anii trecuți.

Astăzi, apartamentele devin mai mari, cu costuri mai reduse de întreținere. Lumea se mută către proiectele noi, care pot oferi mai multe lucruri. Și atunci, este clară o continuă cerere de clădiri rezidențiale. Trebuie însă, din păcate, să vedem că foarte multe se dezvoltă în afara Bucureștiului, de exemplu, pentru că știm că în București avem un blocaj. Sperem, odată cu realizarea planului urbanistic general, să dispară acest blocaj și probabil că vom vedea și în București construcții.

Pe de altă parte, trebuie să vă gândiți că da, sunt foarte multe proiecte începute prin fondurile PNRR și acestea au un mare impact asupra volumului de construcții. Avem infrastructură, avem spitale, avem școli, grădinițe și atunci era absolut logic ca volumul construcțiilor să crească. Avem și proiecte publice prin care, așa cum spuneam, se folosesc banii din PNRR, dar pe de altă parte, fiind explozia de prețuri în Cluj, București, chiar și Brașov, Brașov a depășit Bucureștiul în ceea ce înseamnă prețul pe metru pătrat al clădirilor rezidențiale, sunt cei care locuiesc în apartamentele vechi și încep să și le renoveze.

Chiar discutam cu cineva, mai demult, cred că acum vreo două, trei săptămâni, și care îmi spunea, până la urmă renunț să-mi cumpăr un apartament nou, nu îmi permit, situația economică nu mă încurajează, drept pentru care o să mă apuc să renovez apartamentul în care stau”, spune ea.

Exit mobile version