Alexandru Ispir, expert în imobiliare: Eu cred că piața imobiliară se va adapta, dar ritmul acestei adaptări depinde foarte mult de această stabilitate legislativă

Ministerul Finanțelor propune creșteri mari de taxe pentru locuințe, mașini și capitalul firmelor.
Impozitul pe proprietate va crește semnificativ: valoarea impozabilă a locuințelor urcă la 2.677 lei/mp pentru cele cu utilități și la 1.606 lei/mp pentru cele fără. Se elimină reducerile pentru apartamentele din blocuri mari, iar din 2026 impozitarea se va face în funcție de valoarea de piață.

Ce spune Alexandru Ispir, expert în imobiliare?

„Un impozit mai mare îi descurajează, în primul rând, pe acei proprietari care doresc să păstreze imobile neutilizate, case moștenite, apartamente nelocuite, ceea ce ar putea duce, cred eu, într-un final la mai multe oferte pe piață. De asemenea, pentru cei care doresc să investească în imobiliare, de exemplu, să cumpere niște apartamente pentru închirierea ulterioară, costurile anuale cresc, ceea ce ar putea tempera această cerere investițională. De asemenea, dacă proprietarii încearcă să transfere costurile în chirii, adică să fie niște chirii mai mari, s-ar putea scumpi piața de închiriere.

Ca agent imobiliar văd atât provocări cât și oportunități. Eu cred că este foarte important ca oamenii să fie informați și să ia decizii raționale, fie să valorifice proprietățile pe care nu le folosesc în acest moment, fie să planifice investițiile pe termen lung, ținând cont de aceste noi taxe. Eu cred că piața imobiliară se va adapta, dar ritmul acestei adaptări depinde foarte mult de această stabilitate legislativă”, spune el.

Exit mobile version