Adrian Vasiu, CEO, MAAC Imobiliare: Suntem în top la prețuri mici pe metru pătrat, dar și la inflație

România rămâne lider în Uniunea Europeană la capitolul accesibilitate a locuinţelor, timpul mediu necesar pentru achiziţia unei locuinţe de 55 de metri pătraţi în Bucureşti fiind de aproximativ 8,5 ani, un nivel semnificativ mai scăzut comparativ cu alte capitale din regiune precum Budapesta sau Praga. Chiar dacă în 2024, preţul mediu în România a fost de 1.676 euro/mp, înregistrând o creştere de 11,5% faţă de anul precedent.

România e pe locul 4 în Europa la prețuri mici pe mp, dar pe piața reală vedem dificultăți mari în accesarea creditelor și în găsirea de locuințe decente. Cum explici această aparentă contradicție? Ce spune Adrian Vasiu, CEO, MAAC Imobiliare, pentru Aleph Business?

”Pare a fi o contradicție, însă nu este, pentru că, deși la nivel european, într-adevăr, noi suntem foarte accesibili, puterea reală de cumpărare în România nu este la același nivel cum este în statele vestice, care, deși au prețuri mai mari pe metru pătrat, au o putere de cumpărare mult mai mare. Și atunci găsim această aparentă contradicție. Mai apoi, noi suntem o țară care este în top la prețuri mici pe metru pătrat în continuare, deși oamenii se plâng că prețurile sunt mari, dar suntem și în top la inflație. Și atunci inflația ne mănâncă puterea de cumpărare, coșul de cumpărături este din ce în ce mai mic, salariile stagnează, astfel că această contradicție există și persistă pe piață. Este ceva cu care ne luptăm nu doar acum, ne luptăm de foarte mult timp. Și când prețul, acum 10 ani, era la jumătate pe metru pătrat, aveam aceeași problemă cum avem și acum, pentru că, deși salariile cresc, cresc și prețurile, crește și inflația.”

Exit mobile version