În prezent, o autonomie de 500 de kilometri pentru o mașină electrică nu mai e ceva ieșit din comun. Dar ce-ai spune de o autonomie de 1.500 de kilometri? Start-up-ul german Theion a pus la punct tehnologia pentru noua generație de baterii Litiu-Sulf, care va înlocui bateriile Litiu-Ion de astăzi și promite primele astfel de baterii pentru mașini electrice din 2024. Avantajele sunt numeroase.
“Sulful este omniprezent, e foarte ieftin și relativ inofensiv din punct de vedere al impactului asupra mediului.”, a declarat Paul Shearing, profesor la UCL.
Pe lângă eliminarea din construcție a metalelor rare și scumpe, ca nichel sau cobalt, bateriile cu sulf dezvoltate de Theion au o densitate energetică de 3 ori mai mare decât bateriile Litiu-Ion iar asta înseamnă că, la aceeași capacitate, o baterie cu sulf va fi de 3 ori mai mică.
În plus, sulful costă doar 1% din valoarea componentelor folosite în bateriile Litiu-Ion, iar producția unei baterii Litiu-Sulf necesită doar 10% din energia necesară producerii bateriilor actuale. Și mai e un avantaj, pe care cei care au suferit arsuri din cauza supraîncălzirii bateriilor de la telefoanele mobile, îl vor recunoaște.
“Teoretic, bateriile Litiu-Sulf pot înmagazina de până la 5 ori energia bateriilor Litiu-Ion existente. Vor fi mai sigure decât bateriile convenționale Litiu-Ion, pentru că bateriile Litiu-Sulf nu conțin oxigen din oxizi metalici, care au determinat evenimentele de avalanșă termică ce au afectat până acum vehiculele electrice.”, a declarat Dave Borlace, specialist în tehnologie.