Cu o valoare a investiției de 10 milioane de euro, compania Ecovillas a finalizat primele apartamente din proiectul rezidenţial Loft Green Apartments.
Proiectul a dobândit recunoaștere internațională, după ce a fost desemnat câștigător la premiile Big See pentru arhitectură 2022.
Iulian Nicolae, sales manager Loft Green Apartments, spune că au folosit soluții sustenabile:
“Pot să vă spun că Loft Green Apartments este o clădire care încă din faza de proiectare din 2016 a fost gândită EN ZERO, cu un constum mic de energie. Ansamblul beneficiază de o izolație corespunzătoare și nu este nevoie de multă energie pentru a putea încălzi pe timp de iarnă apartamentele.
Loft Green Apartments se bazează pe pompe de schimb de căldură care efectiv preiau din energia pământului pentru a se utiliza la încălzirea apartamentelor, încălzirea apei și, de asemenea, pentru sistemul de răcire pe timp de vară.”
Complexul din Mogoșoaia cuprinde 155 de apartamente, cu o varietate de opțiuni: de la o garsonieră de 35 de mp, la un apartament de 3 camere de 75 de mp. În momentul de față, primul bloc este vândut complet și nici pentru al doilea ofertele nu au încetat să apară.
Cei mai mulți dintre clienți apreciază mai ales faptul că nu utilizează deloc combustibili fosili sau gaze. Pe lângă asta, blocurile se situează între 2 păduri, care îți asigură gura de oxigen de care ai nevoie.
“Există și alte beneficii, dacă ne gândim la costul gazului, care a crescut în ultimul timp. Vă dați seama că energia principală este furnizată de pământ, deci nu depindem de prețul gazului. Aici vorbim despre un avantaj puternic, costurile se află la un nivel rezonabil, iar acest lucru spune multe.”, a mai adăugat Iulian Nicolae.
Planurile lor par să nu se oprească aici și spun că au alte 3 proiecte în dezvoltare – vor respecta aceeași rețetă cu un consum redus de energie, cu schimb de căldură și energii regenerabile.