Statul român câștigă procesul de 256 mil. € la Washington, declanşat de 44 de investitori străini

Statul român câștigă un proces de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții de la Washington, intentat de 44 de investitori străini care cer despăgubiri de 256 milioane euro din cauza modificării schemei de sprijin a energiei regenerabile, scrie ZF.

Tribunalul respinge în unanimitate pretențiile investitorilor, și exonerează statul român de orice obligație de plată și acordă României o parte semnificativă din cheltuielile de judecată.

Litigiul include acuzații conform cărora modificările schemei de sprijin a energiei regenerabile din România, inclusiv ajustările sistemului de certificate verzi, afectează proiectele de energie solară ale investitorilor și încalcă Tratatul din 1994 privind Carta Energiei.

România respinge acuzațiile și câștigă procesul

 Reclamanţii au fost un grup de 28 de persoane fizice şi 16 persoane juridice care au solicitat circa 256 milioane euro despăgubiri, la care se adaugă si dobânzi.

România a susținut că modificările legislative au fost legale şi necesare pentru a echilibra stimulentele pentru investitori cu protecţia consumatorilor şi că reclamanţii au interpretat greşit obligaţiile României în temeiul Tratatului privind Carta energiei şi, in plus, nu au reuşit să demonstreze că modificările legislative aduse de România schemei de sprijin pentru energia regenerabila au fost ilegale în vreun fel, se arată în comunicatul echipei de avocaţi.

Tribunalul a constatat că statul român nu a încălcat nicio obligaţie în temeiul Tratatului privind Carta Energiei, și că România a acţionat în mod  rezonabil  faţă de investitori şi nu a operat o schimbare fundamentală a  legislatiei care să afecteze stabilitatea condiţiilor pentru investiţiile reclamanţilor.

România a fost reprezentată de un consorţiu de firme de avocatură condus de avocatul Andrei Pelinari, consortiu care a inclus Dechamps International Law, Societatea de avocati Pelinari & Pelinari, avocat Jonathan J. Gass şi Dr. Tariq Baloch.

Echipa Pelinari & Pelinari, condusa de Andrei Pelinari a fost formată din Andreea Pelinari şi Dumitru Braşovschi.

Exit mobile version