NASA anunță că este în curs de stabilire a unui fus orar pentru Lună

NASA lucrează la stabilirea unui sistem de măsurare a timpului specific pentru Lună, numit Timp Lunar Coordonat (LTC), scrie Hypebeast.

Denumit LTC, timpul „va fi determinat de o medie ponderată a ceasurilor atomice de pe Lună” într-un mod similar cu cel în care este reglementat timpul universal coordonat (UTC) de pe Pământ.

Cu toate acestea, amplasarea exactă a ceasurilor atomice pe Lună nu a fost decisă până în prezent, întrucât analizele arată că ceasurile vor părea că ticăie mai repede cu microsecunde (o milionime de secundă) pe zi. Înființarea LTC va contribui la construirea unui viitor ecosistem lunar care să poată fi extins la alte ecosisteme din sistemul nostru solar, precum și la asigurarea faptului că astronauții din viitoarele misiuni vor rămâne în siguranță în ciuda diferenței de fus orar.

„Pentru a pune aceste numere în perspectivă, aripile unei păsări colibri bat de circa 50 de ori pe secundă”, a scris NASA în anunțul lor. „Fiecare bătaie este de circa 0,02 secunde, sau 20.000 de microsecunde. Așadar, deși 56 de microsecunde pot părea minuscule, atunci când discutăm despre distanțe în spațiu, micile bucățele de timp se adună.”

NASA pregătește noul fus orar lunar până în 2026

NASA are termen până la sfârșitul anului 2026 pentru a implementa sistemul final standardizat de măsurare a timpului lunar.

Agenția spațială americană va colabora cu alte agenții guvernamentale și parteneri internaționali pentru dezvoltarea LTC.

Se analizează posibilitatea amplasării de ceasuri atomice pe sau în apropierea suprafeței lunare pentru a menține timpul lunar.

„Pentru ceva care călătorește cu viteza luminii, 56 de microsecunde sunt suficient timp pentru a parcurge distanța echivalentă cu aproximativ 168 de terenuri de fotbal,” spune Cheryl Gramling, responsabilă de poziționare, navigare, timp și standarde lunare la sediul NASA din Washington. „Dacă cineva orbitează Luna, un observator de pe Pământ care nu compensează efectele relativității pe parcursul unei zile ar crede că astronautul aflat pe orbită este la aproximativ 168 de terenuri de fotbal distanță față de locul real al astronautului.”

Exit mobile version