Dezvoltatorii imobiliari vor putea cere avans de maximum 10% la construirea imobilelor, dacă nu au asigurare. Ce spune Antoanela Comșa, deputy CEO al Meta Estate Trust, companie de tip holding din sectorul imobiliar, despre proiectul legislativ al PSD depus în Senat: E o lege care se bazează pe emoție. Statul nu a chemat la consultări nici dezvoltatorii, nici companiile de asigurări

La Senat ajunge o nouă propunere legislativă, din partea PSD, după scandalul Nordis.

Mai exact, o inițiativă de completarea a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Ce presupune? Dacă până acum, dezvoltatorii imobiliari puteau cere orice sumă în avans fără să aibă o poliţă de asigurare care protejează investiția clientului, acum, noua propunere înseamnă ca dezvoltatorul să solicite cumpărătorului un avans de maxim 10% din valoarea proprietății și maxim 40%, dacă are o asigurare care protejează clientul.

Așa cum e în țări precum Germania și Franța, unde avansul e de maxim 10, respectiv 5% din valoare proprietății.

Nicolae Ciucă, președintele Senatului, spune că o astfel de lege e pe rol din 2019, dar că e blocată de PSD încă de atunci.

Ce impact ar avea noua lege în piață?

„Pentru un client ar putea fi un lucru bun, pentru că așa cum se dorește, va avea cumva avansul achitat protajat, în cazul unui eșesc al proiectului. Indiferent care ar fi acest eșec.

Din partea dezvoltatorilor este un pic dificil, pentru că, în primul rând nu există acest produs pe piață, această asigurare pentru avansurile clienților, firmele de asigurări nu o au. Și atunci, probabil va fi nevoie de o discuție cu ASF-ul, o lege care să le fie impusă firmelor de aigurări. Pe termen scurt, va fi un pic dificil pentru anumiți clienți, pentru că avem totuși proiecte în piață, ce sunt finanțate sau se finanțează exclusiv din banii clienților.

Dacă acestea au început și clienții nu mai pot să achite către dezvoltator decât 10% pentru un timp, pentru că, așa cum spuneam, nu există asigurarea, acei dezvoltatori nu vor avea finanțe suficiente să finalizeze proiectul în timp. Nu mai vorbesc că s-ar putea să nu-l mai finalizeze deloc. Această măsură pentru cei care dezvoltă cu credit bancar este un pic redundantă, pentru că, oricum, majoritatea băncilor nu te lasă să o folosești avansul clienților. Acești bani sunt într-un cont special sau te lasă să-i folosești, dar strict pentru proiect. Deci aici discutăm doar de acele proiecte ce nu sunt finanțate cu un credit bancar.

Ce ar adăuga sau ce ar revizui Antoanela Comșa?

„În primul rând, aș mări un pic avansul. Așa cum știm, pentru cei care achiziționează cu credit bancar, avansul este de minim 15%. În condițiile în care își achiziționează a doua casă, avansul este 25%.

Și aș găsi o formă, sau cel puțin până la momentul la care a existat produsul de asigurare în piață, aș încerca să găsesc o altă formă. De altfel, aseară discutam cu cineva dintre guvernați și ne spuneau veniți și voi cu niște opinii, veniți și voi cu niște păreri, ca să găsim cea mai bună soluție pentru piață. Ei nu-și doresc nici să blocheze piața, nu doresc nici să sufere clienții.

Pe de altă parte, apariția acestei lege așa rapid este emoțională. Pentru că ceea ce s-a întâmplat cu Nordis și sumele vehiculate acolo, pentru o companie care se anunța destul de mare, îți creează o stare emoțională. Acest produs de asigurare există și în alte țări, doar că în alte țări nu limitează clientul la cât să plătească, ci limitează suma care este asigurată.

În Franța ți se garantează un avans de 5%, dar poți să îi plătești dezvoltatorului și 90%.

Pe de altă parte, cred că această lege ar trebui să fie limitată în primul rând la persoanele fizice, pentru că avem și companii, cum este de altfel și Meta Estate, unde una din liniile de business este achiziția de apartamente în fază incipientă și vânzarea lor ulterioră, la final, cu un profit. Ori, în acel moment, Meta discută cu dezvoltatorul, negociază, ia un pachet mare de apartamente și dorește un discount. Dezvoltatorul cerându-i o sumă, poate uneori și până la 95%.

Cred că ar trebui să existe ca un fel de fond de garantare unde clientul să primească înapoi în limita unui avans maxim. Dacă el dorește să-i plătească dezvoltatorului mai mult, este treaba lui.

Gândiți-vă că este un proiect executat, poate 80% și dezvoltatorul mai are nevoie de niște bani că nu mai are. Și atunci poate să-i ceară unui client și clientul poate să fie destul de optimist, să discute, să vadă care sunt condițiile, ce s-a întâmplat până atunci și să-i acorde dezvoltatorului un procent mai mare de 10% sau de 40%, cum propune astăzi legea.

S-a consultat Statul cu dezvoltatorii?

Nu, nu ne-au chemat la consultări și pe lângă dezvoltatori, eu așa cum spuneam mai devreme, cred că nu au chemat nici firmele de asigurări. Aseară am avut niște discuții și mi s-a cerut să venim cu niște propuneri.

Încercăm astăzi cu Asociația Investitorilor să avem aceste propuneri, ne pare foarte rău pentru ceea ce se întâmplă, cred că oamenii ar trebui să fie mult mai atenți. Probabil Nordis a luat ochii clienților prin opulența cu care se prezenta, prin marketingul agresiv. Cred că ar trebui să fie mai atenți cui plătesc acești bani și la condițiile contractuale.”

Exit mobile version