Elon Musk plănuiește să facă „lucruri utile pentru civilizație”, lăsând “capul jos” în fața tulburărilor din viața personală

Elon Musk plănuiește să se concentreze pe a face „lucruri utile” pentru omenire în contextul scandalurilor recente din viața sa personală, scrie Business Insider.
Musk a postat luni pe Twitter că atenția pe care o primește este exagerată și că plănuiește să se concentreze pe a face „lucruri utile” pentru umanitate, pe fondul unui șir de informații scandaloase din viața sa personală care au ieșit la iveală în ultimele luni.


Musk spune că i se pare regretabil faptul că „chiar și articolele banale” despre el devin virale.
„Voi încerca tot posibilul să fiu concentrat cu capul în jos pe a face lucruri utile pentru civilizație”, a scris Musk pe Twitter.
Au fost câteva luni tulburi pentru viața personală a miliardarului, relatează Business Insider.
Unul dintre subiectele legate de Musk a luat amploare duminică, când Wall Street Journal a raportat că Musk a avut o scurtă aventură cu Nicole Shanahan, soția co-fondatorului Google și investitor Tesla, Sergey Brin . Potrivit The Journal, acest lucru a determinat divorțul lui Shanahan și Brin în ianuarie și a făcut ca prietenia lui Musk cu Brin să se rupă .
Musk a negat cu fermitate acuzațiile din presa externă.

Exit mobile version