Cel mai tânăr miliardar al lumii are 18 ani. Ce afaceri conduce

Cel mai tânăr miliardar din lume este Kevin David Lehmann. În vârstă de 18 ani, averea germanului este de 3,3 miliarde de dolari, iar acesta este inclus în clasamentului anual al miliardarilor întocmit de Forbes și lansat pe 6 aprilie, potrivit Business Insider.

Adolescentul a moștenit de la tatăl său, Guenther Lehmann, acțiuni ale lanțului de farmacii germane DM-Drogerie Markt. Acesta este, totodată, principalul lanț de farmacii din Germania. Afacerea a pornit în anul 1974, conform site-ului companiei, și numără peste 41.000 de angajați în peste 2.000 de magazine din toată Germania.

Publicația Forbes notează că, nici adolescentul Lehmann și nici tatăl său nu sunt implicați activ în companie și se știu foarte puține lucruri despre ei. Anul trecut, cel mai tânăr miliardar al lumii era Kylie Jenner, vedetă de reality show.

Al doilea cel mai tânăr miliardar din lume este Wang Zelong din China, în vârstă de 24 de ani, care are o avere de 1,5 miliarde de dolari. Locurile 3 și 4 sunt ocupate de surorile norvegiene Alexandra și Katharina Andresen, care au 24 și 25 de ani. Ambele au averi de câte 1,4 miliarde de dolari, deținând părți din compania familiei, Ferd, o firmă de investiții de miliarde de dolari.

Exit mobile version