Acțiunile Rompetrol Rafinare (RCC) au scăzut după explozia de la rafinăria Petromidia

Cu aproape 5% se depreciază vineri la ora 13:30 la bursa de la Bucureşti acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), operator al Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, fiind vorba de o recţie negativă a investitorilor ca urmare a exploziei de la Năvodari.

Astfel, la ora redactării acestei ştiri investitorii au tranzacţionat acţiuni RRC de circa 30.000 de lei, cea mai mare lichiditate din aprilie 2021 încoace, arată datele BVB. Preţul unei acţiuni RRC este de 0,0485 lei. Spre comparaţie preţul de la deschidere a fost de 0,505 lei pe unitate, în scădere cu 1% faţă de închiderea precedentă.

“În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM). Conform procedurilor interne de gestionare a situaţiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiţii de siguranţă. În acest moment, echipele de intervenţie acţionează pentru controlul şi stingerea incendiului”, a transmis biroul de presă al KMG International, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare.

Compania are 2,25 mld. lei capitalizare iar de la începutul anului 2021 acţiunile au urcat cu 15%.​

Exit mobile version