Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Avem peste 1.000 de contracte semnate pentru parcuri solare în comunităţile locale din România

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță semnarea a peste 1.000 de contracte de finanțare pentru realizarea de parcuri fotovoltaice destinate entităților publice, în 27 de județe din România, scrie ZF.

Proiectele, susținute prin Fondul pentru Modernizare, urmăresc alimentarea cu energie verde a școlilor, spitalelor și primăriilor, cu scopul de a reduce costurile cu energia și de a crește autonomia energetică locală.

Care e valoarea investițiilor?

În ultima săptămână, sunt semnate 47 de noi contracte, cu o valoare totală de aproximativ 325 milioane lei (peste 65 milioane euro).

Din această sumă, finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare acoperă circa 296 milioane lei. Proiectele presupun instalarea a peste 47 MW în capacități fotovoltaice.

Care e bilanțul la nivel național?

La nivel național, totalul contractelor semnate ajunge la 1.010, cu o valoare cumulată de aproape 2,75 miliarde lei (peste 550 milioane euro). Capacitatea totală instalată prin aceste investiții depășește 390 MW.

În anumite cazuri, noile capacități acoperă până la 70% din consumul instituțiilor publice, generează economii substanțiale și contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Exit mobile version