- Compania maghiară de stat MVM preia portofoliul de furnizare de gaze și energie al E.ON România, cu 3,4 milioane de consumatori.
- Sebastian Burduja, ministrul energiei spune că se va analiza sursa de finanțare a MVM și impactul asupra securității naționale.
- MVM plătește circa 200 milioane euro, o sumă considerată mult peste evaluarea standard de 2,5*EBITDA, conform surelor ZF.
Preluarea portofoliului de furnizare pe care germanii de la E.ON din în România, cu 3,4 milioane de consumatori de energie şi gaze, din care circa 2 milioane de puncte de consum de gaze, de către compania maghiară de stat MVM, vine ca un duş rece pentru pretenţiile de jucător regional pe care România le are, pretenţii bazate mai ales pe resursele pe care piaţa locală ce deţine.
Ce spune Ministerul Energiei?
„Va fi analizat ce face compania MVM, de unde vine finanţarea, de unde vor cumpăra energia şi gazele pe care le vor vinde românilor. Au mai fost tranzacţii care nu au fost aprobate şi cu siguranţă este un scenariu şi acum. Ne vom apăra interesul naţional iar asta nu înseamnă că noi nu suntem deschişi la colaborare, dar pe primul loc va fi mereu securitatea naţională a ţării. Au fost companii româneşti care au intrat în camera de date, au depus oferte, dar nu s-au putut apropia la ofertă. Cu guvernanţa corporativă nu poţi plăti de 2-3 ori sau 10 ori pe un lucru dacă el nu face. Dacă nu face banii aceia, este greu să justifici o asemea tranzacţie“, declară Sebastian Burduja, ministrul energiei pe tema tranzacţiei E.ON-MVM.
Obiectul tranzacţiei se referă exclusiv la portofoliul de furnizare pe care germanii de la E.ON îl au în România, partea de reţele de distribuţie de gaze şi energie rămân în continuare la E.ON şi sunt gestionate prin intermediul companiei Delgaz Grid. Peste portofoliul de furnizare, în cadrul tranzacţiei intră şi E.ON Assist Complet, companie de servicii energetice.
Cât costă achiziția?
Potrivit informaţiilor pe surse ZF, suma plătită de MVM este mult peste cea a unei evaluări standard în domeniul furnizării, de 2,5*EBITDA. Acesta este şi motivul pentru care companiile locale din energie, în principal Romgaz şi Hidroelectrica, nu au mers mai departe în negocieri. Sursele din piaţă spun că tranzacţia s-ar fi ridicat la 200 mil. euro.