Eolienele din Dobrogea contribuie cu peste 30% la producția de energie, cărbunii cu mai puțin de 10%, dar România tot are nevoie de importuri

SONY DSC

Vântul este, în prezent, cea mai importantă sursă de energie din România și reprezintă peste 30% din producția națională de electricitate, conform datelor transmise de Transelectrica, operatorul sistemului național de transport al energiei.

Deși vântul contribuie semnificativ la producția de energie, creșterea consumului depășește capacitatea de producție a sistemului național de energie. Astfel, chiar și într-o zi cu vânt favorabil, România se vede nevoită să importe energie, deși cantitățile sunt mici la momentul actual, scrie ZF.

Care sunt sursele de energie ale României?

După energia eoliană, gazul reprezintă a doua sursă importantă de producție a energiei, acoperind peste 22% din necesar. Urmează centrala nucleară de la Cernavodă, care furnizează 19%, iar Hidroelectrica și centralele pe cărbuni completează producția națională de energie.

România este dependentă de importuri

România continuă să importe energie, chiar și în contextul potențialelor dificultăți de consum în timpul unei ierni cu temperaturi scăzute.

Aceasta se datorează, în mare parte, lipsei de investiții în unități de producție, ceea ce  conduce la imposibilitatea de a acoperi consumul intern exclusiv din producția națională.

Ce are România în plan?

România are planuri pentru a îmbunătăți capacitatea de producție a energiei regenerabile. Până în 2030, se estimează că volumul total va ajunge la 22,7 GW, față de 11,7 GW în prezent.

România intenționează să construiască centrale nucleare folosind tehnologia Small Modular Reactor (SMR), cu o capacitate de 462 MW.

Sunt planificate două noi unități la CNE Cernavodă (Unitățile 3 și 4), fiecare cu o capacitate de 700 MW, programate pentru punerea în funcțiune în 2031 și 2032.

În plus, se va finaliza retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă până în 2029.

România își propune să construiască noi centrale electrice în tehnologie CCGT (Centrale Electrice cu Ciclu Combinat), alimentate cu gaz natural, cu o capacitate totală de 2,6 GW până în 2030.

Totodată, sunt planificate centrale de cogenerare (CHP), de aproximativ 900 MW, tot pe bază de gaz natural.

Aceste proiecte fac parte din Planul Național Integrat de Energie și Schimbări Climatice (PNIESC), care are ca obiectiv consolidarea producției interne de energie și reducerea dependenței de importuri.

Exit mobile version