- Statul finanțează producția de energie regenerabilă.
- Întreprinderile pot primi până la 20 milioane euro per proiect.
- Ghidul este aprobat prin Ordinul nr. 539/2025, publicat în 21 mai.
- Finanțarea acoperă doar echipamente noi și lucrări de construcții.
- Proiectele cu minimum 70% autoconsum sunt eligibile.
- Proiectele trebuie finalizate până în 31 decembrie 2026.
- Ajutorul de stat este nerambursabil.
- Ajutorul de stat este destinat exclusiv autoconsumului.
- Firmele din agricultură și alimentație sunt excluse.
- Sunt finanțate instalații solare, eoliene sau hidro noi.
- Nu sunt acceptate proiecte de extindere a capacităților existente.
- Nu sunt eligibile instalațiile vechi sau tehnologiile mixte.
- Evaluarea ia în calcul fezabilitatea tehnică și eficiența energetică.
Întreprinderile din România pot accesa până la 20 milioane euro pentru a-și produce propria energie din surse regenerabile destinată exclusiv consumului propriu.
Potrivit Ordinului 539/2025 al Ministerului Energiei, sprijinul este nerambursabil, în cadrul Fondului pentru Modernizare.
Condiția principală? Cel puțin 70% din energia produsă trebuie utilizată intern, iar proiectele trebuie finalizate până în 31 decembrie 2026.
Cine poate aplica? Microîntreprinderile, întreprinderi mici, mijlocii și mari, inclusiv întreprinderi nou-înființate, precum și regii autonome, legal înregistrate în România.
Există totuși și excepții. Nu sunt eligibili operatorii din sectorul pescuitului și acvaculturii, agricultură, industria alimentară și fabricarea băuturilor.
Ce se poate finanța? Capacități noi de producere a energiei din surse eoliene; capacități noi de energie solară sub 5 MegaWați; capacități de energie solară peste 5 MegaWați și capacități de energie hidro.
Ce spune Dan Pîrșan, președinte, APCE?
„Interesul va fi foarte mare, deoarece, la ora la care vorbim noi, prosumatorismul sau producerea energiei proprii pe acoperișul halelor, pe terenul firmelor și al persoanelor fizice și juridice, este singura soluție și modalitate de a reduce facturile la energie, care, din punctul meu de vedere, vor exploda de la 1 iulie încolo.
Deci, fiind singura soluție, e normal ca interesul IMM-urilor și al întreprinderilor și al societăților comerciale să fie foarte mare, iar, procentul de 70% de autoconsum este foarte binevenit, dar mai este un dar, și anume stocarea.
Deci, aceste proiecte fără stocare, practic, nu vor avea o valoare intrinsecă mare în timp, atâta timp cât tu doar diurn poți beneficia de această energie, poți să o consumi, iar, pe timpul serii, sau în condițiile în care nu mai produci din motive oarecare, nu poți beneficia de surplusul de energie.
Deci eu aș puncta, în ghidul acestei finanțări, aș puncta foarte mult pe stocare. Fondurile sunt foarte generoase, dar din lipsa stocării, cred că jumătate din eficiența proiectului nu are o valoare. Și, încă o dată se vede că entitățile statului creează sau concep ghiduri, fără să stea de vorbă cu specialiști, fără să stea de vorbă cu societatea civilă, fără să stea de vorbă cu nimeni. Și, în acest fel se irosesc resurse fără să fie bine punctate.
Recomandarea mea este ca în bugetul în care îl vor primi, firmele să considere o bună parte din el pentru baterii, pentru stocare. Pentru că fără stocare, așa cum am spus, proiectele își pierd eficiența”, spune el.
