Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele opt luni, ca serie brută, cu 6,6%, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
În luna august 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna iulie 2022, ca serie brută, cu 8,0%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,5%.
În luna august 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de luna august 2021, ca serie brută, cu 15,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 15,6%,
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, faţă de perioada similară a anului trecut, ca serie brută, cu 6,6%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,5%.
August 2022 comparativ cu iulie 2022
„Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 8,0%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+23,1%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+10,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+4,8%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+10,4%), lucrările de construcţii inginereşti (+10,3%) şi la clădirile rezidenţiale (+1,2%). Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,5%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+9,0%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+6,5%). Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 1,2%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+6,8%) şi la construcţiile inginereşti (+3,9%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,6%”, arată INS.
August 2022 comparativ cu august 2021
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie brută, cu 15,7%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+36,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+31,9%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,0%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la lucrările de construcţii inginereşti (+23,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+21,1%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,3%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 15,6%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+34,3%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+32,3%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,9%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+21,7%) şi la clădirile nerezidenţiale (+21,5%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,2%.