Toată lumea cunoaște zicala „banii nu pot cumpăra fericirea”, deși puțini dintre noi sunt de acord cu această idee. Adevărul este că banii pot cumpăra fericirea, dar numai până la un punct, după cum arată studiul realizat cei doi laureați ai Premiului Nobel, Daniel Kahneman și Angus Deaton (2010) , care au constatat că bunăstarea emoțională crește odată cu venitul, notează New Science.
Studiul lor, efectuat în 2010, arată că pe măsură ce venitul unui individ crește, crește și bunăstarea acestuia dar într-un ritm din ce în ce mai lent. După ce veniturile unui individ depășesc aproximativ 75.000 de dolari pe an, se pare că bunăstarea încetează să crească , arată datele lui Kahneman și Deaton.
O nouă cercetare realizată de Matthew Killingsworth în 2021 reușește însă să contrazică studiul din 2010, informează New Science. Dacă concluzia cheie a primului studiu era că veniturile de peste 75.000 de dolari aduc satisfacție vieții, dar nu și fericire, studiul lui Killingsworth arată că fericirea și gradul de satisfacție continuă să crească odată cu creșterea venitului gospodăriei, chiar și după ce suma depășește 75.000 de dolari.
Studiul recent al lui Killingsworth a folosit tehnologia pentru monitoriza relația dintre venit și fericire. Participanții au folosit o aplicație pentru smartphone unde au răspuns periodic unor întrebări referitoare la cum s-au simțit pe parcursul zilei pe o scară de la „foarte rău” la „foarte bine”. Spre deosebire de acesta, studiul efectuat în 2010 cerea oamenilor să-și amintească cum s-au simțit în trecut în legătură cu câștigurile, fără aplicare în prezent.
Noile date sugerează că creșterea fericirii nu se oprește după ce o persoană atinge un venit de 75.000 de dolari. În schimb, creșterile continuă. Cu toate acestea, această nouă perspectivă nu schimbă în mod semnificativ concluziile studiului lui Kahneman și Deaton din 2010. Câștigarea unor sume din ce în ce mai mari de bani este o modalitate ineficientă de a găsi fericirea pentru noi înșine. Se pare că de fapt cheltuirea banilor în beneficiul altora îmbunătățește considerabil fericirea celui care cheltuiește. Într-un experiment, participanților li s-a dat bani și apoi le-a spus aleatoriu să-i cheltuiască pentru ei sau pentru alții. În urma experimentului, cei care au cheltuit banii pentru alții au raportat niveluri mai ridicate de fericire.