Ucraina va primi un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro din partea Germaniei

People stand under a giant Ukrainian flag during a vigil to protest the Russian invasion of Ukraine in front of the White House in Washington, Thursday, Feb. 24, 2022. (AP Photo/Andrew Harnik)

Germania va oferi un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro Ucrainei pentru reconstrucţie, a declarat vineri Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al ţării.

Anunţul a fost făcut în timp ce ministrul de externe al ţării, Annalena Baerbock, a declarat că este puţin probabilă o încetare rapidă a războiului.

„Nu poate exista o încetare a focului cu orice preţ”, a declarat Baerbock în cadrul unei conferinţe de presă comune la Vilnius cu omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis.

Baerbock a mai spus că o “pace dictatorială” cu preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi acceptată.

Stephanie von Ehrlich, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, a declarat pentru CNN că cele 37 de milioane de euro vor merge către diferite iniţiative: aproximativ 22,5 milioane de euro în reconstrucţia reţelei electrice, 14,4 milioane de euro în reconstrucţia de case pentru ucrainenii strămutaţi, iar 2 milioane de euro pentru echipamente medicale.

„Ministerul meu a realocat fonduri pentru acest lucru prin intermediul unui program de urgenţă”, a declarat ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze, într-un comunicat.

Schulze a precizat că reconstrucţia Ucrainei va necesita solidaritatea comunităţii internaţionale. “Banca Mondială a fost înfiinţată cândva pentru a reconstrui Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. În viitor, ea poate juca un rol important în a ajuta Ucraina să se reconstruiască”, a adăugat ea.

Exit mobile version