Guvernul premierului maghiar Viktor Orban şi angajatorii din sectorul privat s-au pus de acord cu privire la o majorare cu 16% a salariului minim pentru anul viitor în contextul creşterii dramatice a inflaţiei, aşteptate să atingă 25% până la finalul anului, relatează Reuters.
Salariul minim va urca astfel la 232.000 de forinţi (570 de euro) pe lună din ianuarie 2023, în timp ce salariul minim pentru muncitorii calificaţi va creşte cu 14% până la 296.400 de forinţi.
Naţionalistul în vârstă de 59 de ani are în faţă cea mai mare provocare economică din mandatul său de 12 ani, cu inflaţia pe cale să atingă un vârf de aproximativ 27% în primul trimestru, dobânzile la cel mai ridicat nivel din Europa Centrală şi economia în încetinire profundă.
Totuşi, ca şi în alte ţări din regiune, piaţa muncii continuă să reziste în faţa încetinirii ce cuprinde o mare parte a Europei, în condiţiile în care o penurie acută de muncitori calificaţi creşte puterea de negociere a angajaţilor.
O majorare semnificativă a salariilor la începutul anului 2022 înaintea unor alegeri naţionale a împins creşterea salariilor din sectorul privat la aproape 17% în septembrie, agravând presiunile asupra inflaţiei.
Grupul angajatorilor VOSZ a anunţat că cele două părţi au convenit să revizuiască acordul salarial dacă inflaţia din 2023 va atinge 18%, iar Ungaria va reuşi să evite recesiunea.
Ministrul maghiar al dezoltării economice a declarat anterior că guvernul se aşteaptă ca avansul PIB să coboare la 1,5% în 2023 de la un nivel estimate la 5% în acest an.
Şi Polonia va majora salariul minim în mod semnificativ anul trecut înaintea unor alegeri parlamentare ce vor avea loc pe fondul unei crize a costurilor de trai, cu inflaţia poloneză alcătuită de asemenea din două cifre şi crescând în continuare.
Din 1 ianuarie 2023, salariul minim va creşte la 3.490 de zloţi (750 de euro) şi din 1 iulie la 3.600 de zloţi. Majorarea o depăşeşte pe cea propusă anterior.
„Ca guvern responsabil pentru siguranţa financiară a polonezilor, reacţionăm la inflaţia provocată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei“, arată ministrul polonez al familiei şi politicii sociale, Marlena Malag.
În Cehia, ministrul muncii şi afacerilor sociale Marian Jurecka a propus o majorare a salariului minim din Cehia egală cu 41% din salariul mediu naţional. Modificarea ar urma să fie implementată în ianuarie 2023, potrivit expats.cz.
În prezent, salariul minim lunar este de 16.200 de coroane (670 de euro). Date statistice recente arată că salariul mediu lunar din Cehia în perioada aprilie-iunie a fost de 40.086 de coroane, însemnând că 41% din acesta reprezintă 16.435 de coroane.
Majorarea propusă ar fi de aproximativ 235 de coroane pe lună. Guvernul anticipează salarii uşor mai mari, majorarea salariului minim urmând să se ridice la 350 de coroane.
Sindicatele ţării vor o majorare mai semnificativă având în vedere creşterea în forţă a inflaţiei, însă angajatorii ezită, invocând propriile costuri în creştere.