Studiu: 40% dintre angajatori se declară în continuare nepregătiţi pentru transparentizarea salariilor

Transparentizarea salariilor, atât în mediul privat, cât şi la stat, este una dintre schimbările pe care angajaţii le aşteptau de ani buni, dar, pentru care, 40% dintre angajatori se declară în continuare nepregătiţi, arată un studiu realizat de eJobs.

Directiva adoptată recent de Parlamentul European reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de pe piaţa muncii din ultimii ani, cu efecte care se vor resimţi atât în rândul angajaţilor, cât şi al angajatorilor.

„Se vorbeşte de mai bine de un an despre apropierea momentului în care salariile nu vor mai fi confidenţiale, ceea ce, desigur, a generat multe păreri pro şi contra, însă acum, odată adoptată directiva şi cu un termen destul de clar în ceea ce priveşte implementarea ei, pare că angajatorii încep să facă paşi concreţi şi tot mai hotărâţi în această direcţie”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Pe acest fond, în momentul de faţă, aproape 10.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afişat. Numărul reprezintă aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. De la anunţarea adoptării directive şi până acum, peste 1.500 de joburi cu salariul menţionat în anunţul de angajare au fost postate de recrutori în platformă. Iar, de la începutul anului şi până acum, 29.000 de astfel de joburi au fost scoase în piaţă de către angajatori.

„Datele noastre arată că anunţurile cu salariul afişat generează cu 40% mai multe aplicări decât celelalte”, detaliază Roxana Drăghici.

Ea spune că dincolo de faptul că va trebui să se alinieze la o măsură obligatorie, companiile înţeleg că o astfel de măsură va avea o serie de efecte pozitive, de la reducerea timpului necesar închiderii unei poziţii, până la crearea unui avantaj competitiv pentru cei care oferă salarii peste media pieţei.

În plus, cei care deja au început să facă acest lucru, câştigă încrederea candidaţilor, care îşi doresc să lucreze pentru o companie pe care o asociază cu ideea de transparenţă.

Până acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, entertainment (cu precădere angajatorii din zona de cazinouri şi jocuri de noroc), industria alimentară, turism, logistică şi transport, dar şi call center / BPO.

„Este adevărat faptul că, în primă fază, angajatorii publică salariile în special pentru poziţiile entry level, iar acestea sunt sectoare de activitate în care cea mai mare parte a angajărilor se face tocmai pentru această categorie de candidaţi, respectiv cei entry level. O altă categorie de angajatori care publică în mare măsură salariile sunt cei din afara ţării”, mai spune Roxana Drăghici.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel naţional variază între 3.000 şi 4.600 de lei, astfel: angajaţii din turism câştigă în medie, 3.000 de lei pe lună, cei din call – centere 3.400 de lei, în vânzări, media netă la nivel naţional este de 3.900 de lei. 3.700 de lei este salariul mediu net pentru angajaţii din logistică, 3.500 pentru cei din industria alimentară, 4.000 pentru transport / distribuţie, 4.200 pentru crewing / casino / entertainment şi 4.600 pentru industria auto.

Exit mobile version