Sphera Franchise Group a încheiat T1 cu vânzări de 278 milioane lei, în creştere cu 32%

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanţurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România, a încheiat primul trimestru cu vânzări de 278 milioane lei, în creştere cu 32%.

Pe piaţa locală încasările s-au ridicat la 241 milioane lei, în urcare cu 28%. Potrivit raportului financiar trimestrial publicat vineri, restaurantele din Italia au avut venituri de 33,5 milioane lei, în creştere cu 70%, în timp ce Republica Moldova a contribuit cu 3,4 milioane lei, cu 23% peste T1 2021.

La nivel de brand, vânzările KFC s-au apreciat cu 29% in T1 2022, la 236,2 milioane lei, Pizza Hut a crescut cu 55% contribuind cu 28,4 milioane lei la vânzările totale, în timp ce Taco Bell a crescut cu 48%, la 14 milioane lei.

”Performanta imbunatatita a Pizza Hut in Romania determinata inclusiv de deschiderea de noi unitati, printre care si conceptul Fast Casual Delivery, a crescut ponderea veniturilor generate de Pizza Hut in vanzarile totale de la 8,6% in T1 2021 la 10,2% in T1 2022”, se arată în raport.

În acelaşi timp, cheltuielile la nivelul restaurantelor au crescut mai rapid decât vânzările, respectiv cu 39%, ca urmare a presiunii la nivelul costurilor cu alimentele şi materialele, care au crescut cu 41%, ajungand la 97,8 milioane lei (Ă28,3 milioane lei).

Potrivit Sphera, cresterea cheltuielilor cu alimentele si materialele a fost determinata de o crestere semnificativa a preturilor carnii de pui, a costurilor cu energia, a majorarii salariului minim, precum si a mediului inflationist general. ”In special in contextul razboiului care persista in Ucraina, este de asteptat ca preturile cerealelor furajere sa creasca si, in consecinta, va exista in continuare o crestere la nivelul preturilor materiilor prime”.

În acest context, grupul a încheiat T1 2022 cu un profit din exploatare la nivel de restaurant de 6,5 milioane lei, în scădere cu 58,4% fata de T1 2021. În total, compania a avut o pierdere operaţională în T1 de 7,1 milioane lei, faţă de profitul operaţional de 3,1 milioane lei în T1 2021.

EBITDA a fost de 3,8 milioane lei in T1 2022, in scadere cu 70,5% fata de T1 2021.

Grupul a încheiat T1 2022 cu o pierdere netă de 10,9 milioane lei, comparativ cu un profit net de 500.000 lei în T1 2021.

În T1 2022, Sphera a deschis 4 restaurante noi, dintre care 2 restaurante KFC, în Colosseum Mall din Bucureşti şi un drive-thru în Călăraşi, în cadrul centrului comercial Catex. De asemenea, Grupul a deschis un nou restaurant Taco Bell în City Park Mall Constanţa şi un restaurant Pizza Hut Fast Casual Delivery în Centrul Comercial Militari din Bucureşti.

În consecinţă, la finele lunii martie, Sphera opera 174 restaurante: 94 restaurante KFC în România, 2 în Moldova şi 20 în Italia, precum şi 14 restaurante Taco Bell, 42 restaurante Pizza Hut (dintre care 22 Pizza Hut şi 20 Pizza Hut Delivery), dintre care 3 restaurante Fast Casual Delivery), 1 subfranciză PHD şi 1 restaurant Paul în România.

Exit mobile version