Salariile în sectorul serviciilor informatice s-au triplat în ultimii zece ani

Salariul mediu în sectorul serviciilor informatice a ajuns la circa 9.200 de lei net (cca. 1.900 de euro) în luna mai a anului 2022, fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu un deceniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Creşterea numărului de investitori în centre de servicii IT, nevoia tot mai mare de digitalizare, dar şi deficitul de programatori sunt printre principalii factori care au condus la o majorare accelerată a salariilor în acest sector.

Cu o medie de aproape 2.000 de euro net pe lună, programatorii sunt cel mai bine plătiţi angajaţi din economie şi au lăsat mult în urmă, ca nivel al remuneraţiei, bancherii, cei care, înainte de criza financiară din 2008-2009 dominau clasamentul salariilor mari. În prezent, un programator câştigă echivalentul a 2,3 salarii medii pe economie şi a 6 salarii minime la nivel naţional.

Efectivul de angajaţi din sectorul IT&C a crescut de la circa 100.000 la peste 220.000 de persoane în ultimii zece ani, iar importanţa sectorului a crescut de la an la an, ajungând să reprezinte 6,4% din PIB în 2021.

Cei mai mulţi angajaţi din sectorul IT&C lucrează în Bucureşti, aproape 100.000, jumătate din efectivul total de salariaţi din acest domeniu, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Alături de Capitală, Clujul, Timişoara, Iaşiul şi Braşovul sunt oraşele cu cele mai numeroase comunităţi de IT-işti, concentrând împreună aproape 80% din efectivul total de oameni din acest sector.

Exit mobile version