Salariile cresc cu 14% în 2024 și depășesc 5.400 de lei net. Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar: ,,În nicio țară din Europa Occidentală nu s-a înregistrat o asemenea creștere reală a salariilor”

Salariile cresc cu 14% în 2024 și depășesc 5.400 de lei net, însă motoarele care au susținut această creștere încep să se oprească. IT-ul pierde teren, industria și construcțiile îngheață angajările, iar statul nu mai majorează salariile bugetarilor. Pentru 2025, prognoza arată o creștere reală de doar 1,6%, semn că economia nu mai susține avansul veniturilor. În timp ce firmele se concentrează pe automatizare, fără a mai miza pe forța de muncă, întrebarea rămâne. Mai sunt perspective reale de creștere a salariilor?

Ce spune Cristian Hostiuc, director editorial la Ziarul Financiar pentru Aleph Business?

,,Acea creștere de 1,6% este reală. Deci, teoretic, a trebuit să mai adăgăm și inflația. Ideea este că, unul câte unul, motoarele care ne-au susținut creșterea salariilor în ultimul deceniu, au picat și pică. Economia nu mai are forță de creștere a salariilor, cel puțin în valoare nominală.”

IT-ul are problemele lui

,,IT-ul are problemele lui. Vedem acum cu industria, care absorbea o multă forță de muncă, are și ea probleme. Suntem deja în alt an în care industria scade.

În continuare, sunt probleme pentru toți furnizorii care furnizau materiale și servicii către industria noastră, și aici sunt probleme. Poate am putea avea ceva speranțe din domeniul construcțiilor, având în vedere pe infrastructura publică. Mergem înainte, dar, din păcate, lucrările reale, acolo unde avem probleme și suntem pe minus, nu mai reprezintă o forță de atragere, forța de muncă, ca să zic așa.”

În nicio țară din Europa Occidentală, nu s-a înregistrat o asemenea creștere reală a salariilor

,,Așa că, suntem într-o situație de inflexiune în acest moment, în care vor fi situații în care vom avea scăderi de forță de muncă, și atunci nu va mai fi o presiune pe creșterea salariilor.

Păi, angajații, în ultimii ani, au avut o creștere a puterii de cumpărare extraordinară. Adică, creșterea în valoare nominală a salariilor a depășit cu mult creșterea inflației.

Spre exemplu, anul trecut, deci în 2024, am avut o creștere nominală artistică a salariului net de 13-15%, în condiții în care inflația a fost 5%. Deci, am avut o creștere reală a salariilor de 10%. În nicio țară din Europa Occidentală, nu s-a înregistrat o asemenea creștere reală a salariilor.

Deci, în acest punct de vedere, în 2023-2024, am avut o creștere foarte puternică a salariului real, salariul real, nominal minus inflația, ceea ce a protejat cu mult puterea de cumpărare.”

Exit mobile version