- Romgaz, la care statul deţine 70% din acţiuni, a raportat în 2022 plăţi la buget de 7,7 miliarde lei, faţă de 1,5 miliarde lei în 2021.
- Cea mai mare parte, 5,8 miliarde lei, reprezintă impozitele.
- Plăţile sunt generate de activitatea Romgaz în domeniul explorării, prospectării, descoperirii şi extracţiei de gaze naturale.
Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG), la care statul deţine 70% din acţiuni, a raportat în 2022 plăţi la buget de 7,7 miliarde lei, faţă de un total de 1,5 miliarde lei în 2021, potrivit datelor publicate joi de companie în Raportul privind plăţile către Guverne pentru exerciţiul financiar, scrie ZF.
Plăţile sunt generate de activitatea Romgaz în domeniul explorării, prospectării, descoperirii şi extracţiei de gaze naturale şi alte materiale extractive în conformitate cu licenţele acordate de către autorităţi. Acest raport exclude activităţile SNGN Romgaz efectuate în domeniul producţiei de energie electrică şi alte activităţi conexe activităţii extractive de gaze care sunt în obiectul de activitate.
Din suma totală plătită către bugetul de stat anul trecut, cea mai mare parte, respectiv 5,8 miliarde lei, reprezintă impozitele percepute asupra venitului, producţiei sau profitului, cu excepţia impozitelor percepute asupra consumului, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venitul personal sau impozitul pe vânzări.
În plus, compania a plătit 1,87 miliarde lei pentru redevenţe (sumele achitate în baza acordurilor petroliere încheiate în condiţiile legilor aplicabile pentru exploatarea unui zăcământ petrolier sau pentru exploatarea unor resurse minerale).
Taxele de licenţă, închiriere, de înregistrare şi alte taxe aferente licenţelor şi/sau concesiunilor au costat Romgaz 15 milioane lei.
Raportul a fost realizat în baza legislaţiei locale, care transpune prevederile cuprinse în Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi.
Achiziții Romgaz
Începând cu data de 1 august 2022, compania a achiziţionat toate acţiunile emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, în prezent Romgaz Black Sea Limited. Plăţile către guverne efectuate de compania Romgaz Black Sea Limited nu au fost cuprinse în acest raport, valoarea plăţilor efectuate în 2022 fiind sub pragul de semnificaţie în valoare de 443.400 lei (echivalentul a 100.000 euro), a anunţat Romgaz la Bursă.
Romgaz a înregistrat anul trecut un profit net de 2,5 miliarde de lei, în creştere cu 32,9%. Afacerile companiei la care statul român prin Ministerul Energiei are 70% au însumat 13,4 miliarde de lei în 2022, cu 129% peste nivelul atins în 2021, în timp ce datoriile au urcat cu 87% la 4,3 miliarde de lei.
Începând cu anul 2022 pentru producătorii de gaze naturale a fost introdusă o contribuţie de solidaritate, ca urmare a implementării în legislaţia românească a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie; valoarea aferentă anului 2022 este estimată la 995,65 milioane lei, potrivit raportului financiar publicat în februarie.