Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou. Care sunt destinaţiile preferate ?

Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou, fiind înregistrate de 4 ori mai multe zboruri în apropierea datei de 25 decembrie. Italia, Marea Britanie, Germania şi Spania se numără printre ţările spre care românii zboară cel mai mult.

Particularitatea acestui an este că, deşi cele mai căutate destinaţii pentru călătoriile cu avionul rămân marile capitale europene şi oraşe cu comunităţi numeroase de diaspora, românii au ţinut mai puţin cont de sezonalitate şi au ales pentru sărbători şi destinaţii care se află în afara sezonului.

Astfel, potrivit unui raport Vola.ro, cele mai solicitate destinaţii rămân cele în care sunt comunităţi mari de români, ţări spre care şi preţurile biletelor de avion sunt ceva mai mici: Benelux (Belgia, Olanda), Italia, Spania, Marea Britanie. De asemenea, foarte căutate sunt şi destinaţiile cu temperaturi calde pe timp de iarnă, zboruri scurte şi preţuri accesibile.

Românii vor călători mai mult de Crăciun decât de Anul Nou, fiind înregistrate de 4 ori mai multe zboruri în apropierea datei de 25 decembrie. Un motiv ar putea fi că românii se întorc acasă de sărbători, în special din ţări ca Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Spania. În ceea ce priveşte zborurile din România către alte destinaţii, se pare că românii călătoresc cel mai mult spre Italia, Marea Britanie, Germania şi Spania, state în care sunt comunităţi mari de români, semn că mulţi îşi vor vizita familiile care locuiesc în diaspora.

În ceea ce priveşte zborurile de revelion, 63% dintre zboruri sunt de întoarcere în România. În privinţa destinaţiilor spre care călătoresc românii la final de an, Italia, Spania şi Marea Britanie sunt în topul favoritelor, mulţi dintre ei alegând capitalele sau marile oraşe, locuri cunoscute pentru petrecerile de revelion.

Cele mai scumpe bilete de avion sunt cele de după Crăciun (27 decembrie) şi imediat după Anul Nou (2-3 ianuarie). Preţul mediu pentru o rezervare de două persoane este de 303 de euro, adică aproximativ 150 euro/persoană pentru zborurile de sărbători.

La mare căutare sunt şi destinaţiile din afara sezonului, cum sunt Madeira, Tenerife, Malta sau Tel Aviv, locuri în care sunt acum temperaturi mai blânde, preţuri mai mici, dar şi mai puţină aglomeraţie, astfel că cei care îşi doresc o vacanţă într-o zonă caldă pot profita de ofertele de sezon.

Spre Tel Aviv, de exemplu, zborurile dus-întors în perioada Crăciunului pornesc de la 275 de euro. Pentru Tenerife, preţurile pornesc de la 250 de euro. Malta, pe de altă parte, este o destinaţie mai accesibilă, tarifele pentru zborurile de sărbători sunt ceva mai mici, pornind de la 170 de euro.

În ceea ce priveşte destinaţiile preferate de city-break în Europa, preţurile variază: Londra (preţurile zborurilor pornesc de la 80 de euro), Roma (preţurile zborurilor pornesc de la 70 de euro), Madrid (preţurile zborurilor pornesc de la 120 de euro), Berlin (preţurile zborurilor pornesc de la 170 de euro).

Exit mobile version