România are o bază solidă cu 12,7 milioane de hectare folosite pentru agricultură.
Pe lângă suprafaţa agricolă, 20% din populaţie este implicată în agricultură, cel mai mare procent din Uniunea Europeană. Avem peste 3 milioane de ferme, tot cel mai mare număr din UE.
În plus, România este considerată o ţară agricolă. Cu toate acestea, importăm anual lactate, ouă și miere de aproape 1 miliard de euro, deși avem resurse care ar trebui să ne ajungă. Cea mai mare parte a acestor importuri sunt produse lactate.
Olanda, de șapte ori mai mică agricol decât România (1,8 milioane de hectare), produce mult mai eficient. Deși are doar cu 50% mai multe vaci de lapte (1,5 milioane față de 1 milion), exportă lapte și produse lactate, în timp ce România are deficit.
Ce spune Ionuț Costin Lupu, director executiv, A.C.V. HolsteinRO, pentru Aleph Business?
Dacă România are cel mai mult teren agricol din UE, de ce importăm lactate de aproape 1 miliard de euro?
„Vorbim de un istoric de peste 30 de ani al fermelor de vaci din România. În toată această perioadă, sume importante au fost alocate pentru subvenționare, însă, din păcate, având în vedere specificul național și ferme extrem de mici, trebuie să aducem în discuție neapărat dimensiunile fermelor. Pentru că, vrem, nu vrem, în momentul de față, vorbim de o medie a vacilor la muls, dacă ne referim doar la acest capitol, de aproximativ 3-3,5 capete pe exploatație. Ceea ce înseamnă că, în momentul de față, avem cele mai puține animale pe exploatație din întreaga Uniunea Europeană. Este foarte dificil, indiferent de sumele pe care se alocă de-a lungul anilor pentru subvenționare, să reușești să creezi un sector profitabil. În momentul de față, eu reprezint asociația și fermierii care au cel mai mare număr de animale pe exploatație, vorbim de o medie de peste 470 de capete vaci la muls, ceea ce înseamnă aproximativ 600 de tone de lapte care se livrează în fiecare zi către piață.”
„În acest context, este extrem de dificil să avem, mai ales pentru că suntem în aceste zile în mijlocul unor situații extrem de complicate, pentru că în țările vecine, și mă refer aici la Ungaria și Slovacia, evoluează foarte multe focare de febră aftoasă. Este o maladie care, din păcate, decimează foarte multe animale. În cele două țări menționate anterior, au fost omorâte, sacrificate de necesitate aproximativ 20.000 de animale, tocmai pentru a se închide acele focare de boală. Deci, pe lângă problemele pe care le au fermierii, și mă refer la peste trei ani de secetă care au venit și au redus profitabilitatea fermierilor noștri, venim iată cu o nouă problemă, reprezentată de această nenorocire, această catastrofă sanitar-veterinară care s-ar putea abate și asupra României.”, spune Ionuț Costin Lupu.
Cum a reușit Ungaria să devină unul dintre cei mai mari exportatori de produse lactate din Europa?
„Ungaria a reușit să-și mențină structura de ferme vechi, fermele construite în urmă cu 50 de ani, iar în acea situație vorbim de cooperative de fermieri extrem de puternice. În momentul de față, fie că vorbim de investiții făcute din fonduri proprii sau din fonduri europene, fermele nu au reușit să se capitalizeze.”
„Chiar dacă vorbim în momentul de față în România de exploatații care au și 1.000-2.000 de vaci la muls, acestea sunt foarte puține. Dacă ne vom uita pe o structură a efectivelor, vom vedea faptul că în Ungaria fermele sunt mari și foarte mari, media în momentul de față în Ungaria depășește 300 și media națională, 350 de capete de vaci la muls, ceea ce doar prin acest simplu element putem să arătăm faptul că dimensiunea economică mare a fermelor poate să conducă la o mai bună organizare, plecând de la producerea de furaje, la consumul de furaje și până la transportul laptelui către fabrică.”
„Așadar este mult mai eficient, chiar și pentru un procesator, să lucreze cu o fermă mare, pentru că știu că au într-un singur loc un punct de încărcare lapte, decât să umble așa cum se întâmplă în momentul de față, cu costuri logistice foarte mari, din fermă în fermă, din gospodărie în gospodărie, pentru a colecta 200-300 de litri de lapte.”
„Întreaga filieră este în momentul de față afectată, tocmai pentru că nu reușim să producem într-un singur loc o cantitate mare de lapte și nu reușim în felul acesta să fim eficienți din punct de vedere economic.”, completează el.
Cum poate România să treacă de la o multitudine de ferme mici, slab capitalizate, la un model consolidat și eficient, care să permită procesatorilor acces constant la materie primă de calitate?
„În momentul de față avem două modele, să spun așa. Avem modelul fermelor din zona Ardealului, acolo unde funcționează cooperative și în ultimii ani aceste cooperative s-au consolidat fiind puntea de legătură între ferme și micile ferme și procesare. Aceste cooperative au reușit să se doteze, au reușit să facă investiții în mijloace de transport lapte și, bineînțeles, oferă și suportul tehnic fermierilor pentru a reuși să devină la rândul lor mai eficienți din punct de vedere economic.”
„Dacă trecem Carpații și venim în zona de sud a țării sau în Moldova, vorbim de ferme care au efective mari de animale. În toată zona în care, tradițional, de peste 70-80 de ani se cultivă porumb și mă refer aici, plecând de la Caraș-Teverin și până la Constanță și apoi urcând spre Iași-Botoșani, în această zonă sunt ferme mari care reușesc să negocieze direct atât cu furnizorii de inputuri cât și cu fabricile de lapte.”
„Din păcate, însă, piața românească este dominată de câțiva jucători foarte importanți, în general multinaționale, care reușesc să-și impună un preț de achiziție al laptelui la poarta fermei, motiv pentru care ei sunt cantonați în zona de sud a Ardealului, ceea ce pune anumite zone în dificultate pentru a-și putea asigura un contract pe un termen lung de timp.”
„Și aici iarăși venim să discutăm despre modul în care organizațiile de fermieri reușesc să se impună în fața procesatorilor, pentru că în alte țări vesteuropene se vorbește de contracte ferme pe un termen lung de timp, contracte care sunt gestionate într-o formă sau alta de către OIP, acele organizații interprofesionale în care sunt implicați atât fermierii cât și reprezentanții fabricilor care achiziționează lapte și care reușesc să impună aceste contracte pe termen lung.”
„Din păcate în momentul de față în România se negociază pe baza unui contract lunar, ceea ce este extrem de dificil pentru ca orice fermier să-și poată face un plan de afaceri și să aibă o viziune, măcar pe termen mediu.”, mai spune Ionuț Costin Lupu.